”Vor fi două reprize a câte 30 de minute şi după aia
El a precizat echipele vor fi formate din senatori şi deputaţi aparţinând tuturor partidelor parlamentare.
Tricourile senatorilor sunt roşii, iar pe faţă sunt inscripţionate sigla Centenarului – ”100 România”, dar şi ”Busteni 110”, în timp ce pe spate scrie ”Senat”, iar cele realizate pentru deputaţi sunt de culoare albastră, iar pe spate scrie ”Camera Deputaţilor”.
”Buşteni anul acesta face 110 ani de atestare documentară, iar România 100 este proiectul Centenar”, a explicat Savin.