Anna Shapiro, în vârstă de 30 de ani, şi soţul ei, Alex King, de 42 de ani, au început să aibă stări de rău în oraşul Prezzo. Modelul a spus că şi-a găsit soţul prăbuşit pe podea în toaleta bărbaţilor, făcând spume la gură.
Alex King încă se zbate în spital să se lupte cu otrava pe care a înghiţit-o. Anna crede că a fost o ţintă a asasinilor trimişi de preşedintele rus Vladimir Putin, exact ca în cazul Skripal.
Tânăra a spus că a glumit cu soţul ei chiar înainte de a mânca, spunând că poate au mâncarea otrăvită.
Anna, al cărei tată a fost militar sub conducerea lui Putin, a plecat recent în Londra, după ce a primit ameninţări cu moartea.
„Am fost luată ca ţintă de oamenii lui Putin. Vor să mă omoare pentru că m-am opus preşedintelui şi pentru că am întors spatele ţării mele. Rusia e capabilă de orice”, a declarat Anna.
Cei doi au fost duşi de urgenţă la Spitalul Salisbury după ce li s-a făcut rău. Ofiţerii au evacuat toate restaurantele şi pub-urile din zonă.
Anna crede că ruşii presupun că ea este un spion britanic. Femeia s-a externat din spital luni şi stă la un hotel păzită de poliţişti 24/24.
Tânăra s-a născut în Nizhny Novgorod, dar a devenit cetăţean al Israelului în 2006, deşi părinţii ei erau împotrivă. S-a mutat în Londra în 2008, unde l-a cunoscut şi pe soţul ei, omul de afaceri Alex şi s-au căsătorit la doar o lună după.