Potrivit revistei People, această adopţie, realizată în conformitate cu procedura clasică specificată de legislaţia americană, a fost finalizată în urmă cu câteva luni.
„Această adopţie reprezintă ceva ce mi-am dorit de foarte mult timp. Acest vis care a devenit realitate este chiar mai plin de satisfacţii decât mi-am imaginat. Mă simt binecuvântată”, a declarat actriţa americană.
Kristin Davis, care este ambasadoare pentru Oxfam şi directorul asociaţiei de caritate David Sheldrick Wildlife Trust, va putea fi văzută în curând pe marile ecrane în lungmetrajul ” Journey 2: The Mysterious Island”.
Serialul „Totul despre sex”, în care a jucat Kristin Davis, a devenit un fenomen. Seria prezintă viaţa a patru prietene, care îşi construiesc o carieră, dar sunt şi în căutarea unei vieţi sentimentale, în Manhattan. După succesul înregistrat de serial, producătorii au decis să lanseze două lungmetraje care să continue poveştile celor patru protagoniste.
Primul lungmetraj „Totul despre sex” (2008) a avut un succes enorm, cu cele mai bune încasări obţinute vreodată în box office-ul nord-american de o comedie romantică sau de un film destinat în special publicului feminin, surclasând producţia „Diavolul se îmbracă de la Prada” (2006). „Totul despre sex” a avut încasări de 415,25 milioane de dolari la nivel mondial.
Al doilea lungmetraj inspirat din acest serial, realizat în 2010, a fost însă criticat de fani şi de presa de specialitate şi a avut încasări de 288,34 de milioane la nivel mondial.