- Home
- Life-Inedit
- LONDRA, (14.06.2009, 12:52)
Designerii de modă, criticaţi pentru colecţiile create pentru manechine foarte slabe
Redactorul-şef al ediţiei britanice a revistei de modă Vogue le-a reproşat designerilor din întreaga lume că fabrică în continuare colecţii de dimensiuni prea mici, care obligă la angajarea unor manechine din ce în ce mai slabe.
Urmărește
174 afișări
Designerii de modă, criticaţi pentru colecţiile create pentru manechine foarte slabe (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Aceste critici au fost transmise de Alexandra Shulman, redactorul-şef al Vogue, unora dintre cei mai importanţi designeri precum Karl Lagerfeld, John Galliano, Prada, Versace sau Yves Saint Laurent ori Balenciaga, într-o scrisoare "legată de un subiect care devine din ce în ce mai grav". Extrase din scrisoare, care însă nu era destinată publicului, au fost publicate de Times.
"De când lucrez la Vogue, mărimea hainelor pe care modelele trebuie să le poarte a devenit considerabil mai mică. Am ajuns la un punct la care dimensiunile hainelor nu li se mai potrivesc nici măcar manechinelor vedetă", a scris Shulman, în scrisoarea sa.
"Dimpotrivă, trebuie să folosim tinere femei care au scheletul proeminent, care nu au sâni sau alte curbe, ca să poarte aceste haine. Am ajuns să le cer în mod frecvent fotografilor să retuşeze fotografiile pentru ca manechinele" să pară că au un corp normal, a adăugat ea.
Dezbaterile internaţionale referitoare la faptul că modelele femei şi bărbaţi folosite în prezentările de modă sunt extrem de slabe au început în 2006, după decesul mai multor manechine care nu mâncau decât foarte puţin pentru a-şi putea menţine masa corporală.
"De multe ori, trebuie să public fotografii portret pe copertă în locul unor fotografii în care apar haine, deoarece cititorii noştri nu apreciază manechinele" extrem de slabe, a adăugat ea.
Şedinţele foto ale revistelor sunt realizate cu şase luni înainte de lansarea comercială a colecţiilor şi sunt efectuate cu hainele folosite în cadrul prezentărilor de modă, calificate drept "minuscule" de către Shulman.
Reacţia redactorului-şef al Vogue a fost salutată de reprezentantul unei organizaţii caritabile, Beat, care militează contra dezordinii în alimentaţie. "Moda britanică dă tonul pe plan internaţional şi este extrem de încurajant să vedem că Vogue, care este o biblie a modei, ia o astfel de poziţie", a spus o reprezentantă a organizaţiei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe