Prima pagină » Life-Inedit » Loteria începe seria tragerilor speciale 6/49 ale toamnei

Loteria începe seria tragerilor speciale 6/49 ale toamnei

Loteria Română va începe, duminică, seria Tragerilor Speciale Loto 6/49 ale Toamnei, fiecare din cele patru evenimente de acest gen organizate în luna septembrie beneficiind de suplimentări de câştiguri la categoria I.
Loteria începe seria tragerilor speciale 6/49 ale toamnei
28 aug. 2007, 17:23, Life-Inedit

Potrivit unui comunicat de marţi al Loteriei Române, aceste trageri se vor desfasura in zilele de 2, 9, 23 si 30 septembrie.

Pentru fiecare din ele, Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri al categoriei I, pentru duminică valoarea fiind de jumătate de milion de lei.

Totodată, pentru aceeaşi tragere, fondul de câştiguri al categoriei I va fi suplimentat cu un milion de euro echivalent în lei.

Pe de altă parte, în 16 septembrie, Loteria Română organizează Tragerea Specială Loto 6/49 Aniversară, iar în data de 20 septembrie, Tombola Aniversară, pentru care se pun în joc premii atractive.

Cel mai mare premiu din istoria Loteriei Române, de peste zece milioane de euro, a fost câştigat în 26 august, numerele câştigătoare fiind ghicite de un jucător care a depus un bilet simplu la o agenţie din Călăraşi.