Reprezentanţi ai familiei fetiţei au declarat că li s-a promis că o vor putea vizita pe aceasta, când Madonna a adoptat copilul, în iunie 2009. Ei susţin că, de atunci, nu ar mai fi văzut-o pe micuţă, deşi Madonna s-a întors în Malawi de două ori, împreună cu copilul.
Membrii familiei naturale a fetiţei s-au înscris pe listele grupului de apărare a drepturilor civile CILIC, pentru a pregăti un dosar.
Mercy James, a cărei mamă naturală, în vârstă de 16 ani, a murit la cinci zile după ce i-a dat naştere, a fost crescută de bunica şi unchii săi, dar a fost dată în grija centrului de plasament Kondanani Children’s Village când aceştia nu au mai putut avea grijă de ea.
Directorul CILIC, Emmie Chanika, a declarat că rudele fetiţei susţin că li s-ar fi promis că o vor putea vizita pe aceasta. „Deja am consultat un avocat cu care am discutat despre cazul lor. Evident, faptul că nu au o înţelegere scrisă poate fi o problemă”, a declarat reprezentantul CILIC. Unul dintre demersurile despre care s-a discutat este de a trimite Madonnei o scrisoare în care să o roage pe aceasta să lase familia biologică a fetiţei să vadă copilul.
Madonna are doi copii adoptaţi din Malawi, David şi Mercy, ambii în vârstă de cinci ani, pe lângă copiii ei naturali – Lourdes, în vârstă de 14 ani, şi Rocco, de 10 ani.
Descrisă de numeroase ori drept „una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor”, numită şi „Queen of Pop” (Regina muzicii pop), Madonna este şi cel mai bine vândută cântăreaţă a secolului XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 200 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie anul trecut, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.