Oficialii palatului Matignon, reşedinţa premierului francez, au răspuns şi ei apelului lansat de ecologişti, potrivit biroului de presă al lui Francois Fillon.
"Cu o zi înainte de adoptarea concluziile summitului de la Grenelle privind mediul înconjurător, acest gest simbolic va permite sensibilizarea cetăţenilor privind necesitatea de a economisi energia pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice", a precizat preşedinţia franceză într-un comunicat.
Preşedintele Nicolas Sarkozy nu se afla, marţi seară, la Palatul Elysee, fiind într-o vizită oficială în Maroc.
În cadrul operaţiunii "cinci minute de odihnă pentru planetă", Alianţa pentru planetă, o asociaţie de organizaţii ecologiste, a făcut apel la cetăţenii francezi să stingă lumina în locuinţele şi birourile lor timp de cinci minute în intervalul 19.55 şi 20.00 (20.55-21.00, ora României) pentru a "trimite un semnal puternic la summitul pe tema mediului înconjurător".
Această reuniune denumită "Grenelle a mediului", după acordurile sociale istorice semnate în mai 1968, va încheia patru luni de dezbateri fără precedent privind un spectru larg de probleme legate de constrângerile economice şi protejarea planetei şi a climei.