Disciplinarea copiilor, metodă controversată: Creatorul „pauzei” îşi susţine în continuare ideea/ „Ştiam că bătaia era o idee groaznică şi nu ar fi avut un efect pozitiv”

După naşterea fiicei sale, Arthur Staats a început să se gândească la rolul său de părinte. Cum urma să încurajeze comportamentul bun şi să îl descurajeze pe cel rău în procesul de creştere al fiicei sale, Jennifer? Nu se simţea confortabil cu violenţa. Ce ar fi putut face un profesor de psihologie şi specialist în psihologie comportamentala? A inventat „pauza”.

În prezent, ideea de „pauză” este larg dezbătută. Unii specialişti o consideră dăunătoare şi ineficientă, deoarece poate provoca sentimente de izolare, abandon şi anxietate. Alţi specialişti consideră că metoda de disciplinare este eficientă şi oferă copilului noţiunea de stăpânire de sine, iar părintelui oportunitatea de a se calma, pentru a nu ajunge la ţipat sau la abuz fizic.

Arthur Staats, în vârstă de 95 de ani, tatăl a doi copii, bunic şi străbunic, îşi susţine metoda elaborată în anul 1960. Conceptul de „pauză” a fost folosit de părinţi şi înaintea ideii lui Staats, dar psihologul american este cel care a teoretizat această practică.

Părinţii sunt „un companion, un antrenor”, nu un simbol autoritar „care conduce casa”, folosind bătaia pentru disciplinare şi pedeapsă, susţine Staats.

Lovirea copiilor era o practică comună în perioada anilor 1960 şi a rămas o metodă utilizată frecvent şi în prezent. Academia Americană a Pediatrilor sfătuieşte părinţii să evite aceste metode, deoarece poate provoca un comport violent al copiilor şi le poate îngreuna dezvoltarea.

„Ştiam că bătaia era o idee groaznică şi nu ar fi avut un efect pozitiv asupra relaţiei dintre copil şi părinte”, a declarat Staats.

Din punct de vedere comportamental, sarcina sa a fost să îşi înveţe copilul că anumite acţiuni sunt indezirabile, menţinând totuşi ideea că părintele este o persoană care ajută.

„Imaginaţi-vă că un copil doreşte o prăjitură, iar părintele spune nu. Copilul plânge şi este revoltat deoarece nu primeşte ceea ce îşi doreşte”, spune Staats. Pentru a descuraja acest comportament, părintele scoate copilul din mediul său şi îl trimite într-o altă parte a camerei pentru o perioadă scurtă de timp, „pauză” pe care copilul o va percepe negativ.

Pauza este considerată un tip de pedeapsă slabă şi este important ca părintele să nu izoleze copilul pentru o perioadă prea lungă de timp, deoarece acesta ar putea acumula mult prea multe sentimente negative.

În prezent, o parte dintre părinţi consideră că timpul unei pauze ar trebui crescut cu un minut pentru fiecare an al copilului. Staats nu este de acord cu această practică. În momentul în care copilul renunţă la comportamentul indezirabil, pauza ar trebui să se termine. Scopul final este să nu mai fie nevoie să trimiţi copilul în pauză, consideră Staats. Ulterior, părintele poate avertiza copilul: „Dacă vei continua să faci acest lucru, vei merge în pauză”.

O altă parte importantă a strategiei de părinte a fost, pentru Staats, încurajarea comportamentelor pozitive, prin laudă, considerată de psiholog un concept-cheie.

Staats recompensa comportamentele pozitive prin laudă, spunând „foarte bine” pe un ton calm şi pozitiv. Pentu a încuraja acţiuni concrete, precum menţinerea atenţiei şi cititul, Staats utiliza recompense fizice.

Având în vedere nivelul de dezvoltare al psihologiei în anii 1960, este incredibil că un psiholog a explorat strategia de pauză, consideră Chuck Kalish, director al Societăţii de Cercetare în Dezvoltarea Copiilor.

„Raţionamentul pauzei, scoaterea copilului din mediul care încurajează continuarea comportamentului negativ şi introducerea sa în alt mediu în care nu este recompensat pentru comportamentul negativ, este o logică specifică perioadei comportamentale a ştiinţei americane”, a declarat Kalish.