Andrei Hrebenciuc: Nu cred că trebuie să-mi fie ruşine de propriul noroc

Publicat: 19 11. 2010, 13:20
Actualizat: 06 11. 2012, 13:15

– Domnule Andrei Hrebenciuc, cartea pe care o veţi lansa vineri, 19 noiembrie, la Târgul Gaudeamus este rezultatul unei preocupări mai vechi a dumneavoastră ca economist sau e un răspuns generat de actuala criză economică?

– Ideea acestei cărţi mi-a venit odată cu începutul crizei economice din SUA şi prima carte care m-a pus pe gânduri cu adevărat asupra anumitor tipare comune în crizele economice a fost „Lebăda Neagră” de Nassim Taleb.

– Are legătură subiectul cărţii cu teza de doctorat pe care o pregătiţi?
– Foarte mică, teza mea de doctorat se referă la coordonarea politicilor economice la nivelul Zonei Euro şi, în special, la influenţa politicii fiscale asupra coordonării din sistem.
– Este „Iluzia…” o carte dedicată exclusiv specialiştilor sau e accesibilă şi publicului larg?
– Mi-am dorit să fie o carte accesibilă publicului larg şi cred că am reuşit, stilul şi modul de prezentare ale diferitelor tematici sunt prietenoase şi nu necesită decât o minimă pregătire economică pentru înţelegerea situaţiilor prezentate.

Citeşte mai multe despre Andrei Hrebenciuc pe www.zf.ro