Două tablouri de Mark Rothko, vândute cu peste 76 de milioane de dolari, la New York - FOTO

Două picturi ale maestrului american al impresionismului abstract Mark Rothko au fost vândute la licitaţie, luni, cu suma de 76,5 milioane de dolari, a anunţat casa Sotheby's, citată de AFP.

Urmărește
559 afișări
Imaginea articolului Două tablouri de Mark Rothko, vândute cu peste 76 de milioane de dolari, la New York - FOTO

Două tablouri de Mark Rothko, vândute cu peste 76 de milioane de dolari, la New York (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Untitled", un tablou în ulei în tonuri albastre şi mov, realizat în 1970, a fost vândut cu 39,9 milioane de dolari. Tabloul era estimat la un preţ cuprins între 15 milioane şi 20 de milioane de dolari.

O pictură similară, "Untitled (Yellow, Orange, Yellow, Light Orange)", datând din 1955 şi estimată între 20 milioane şi 30 milioane de dolari, a fost vândută cu 36,6 milioane de dolari.

Preţul de vânzare a inclus comisionul aferent.

Pe contul ei de Twitter, casa Sotheby's a scris că licitaţia de luni "a depăşit aşteptările".

Cele două tablouri au făcut parte din colecţia privată a lui Rachel "Bunny" Mellon, moştenitoarea creatorului apei de gură Listerine, decedată în luna martie, la vârsta de 103 ani.

Alte două opere de Rothko vor fi prezentate la licitaţia de marţi: un tablou în acril din 1969 ("Untitled") şi "No. 21 (Red, Brown, Black and Orange)", o pictură în ulei din 1951.

Mark Rothko, născut în 1903, în Letonia, a murit în 1970. El este considerat unul dintre marile nume din arta modernă graţie stilului său caracteristic, bazat pe juxtapunerea unor blocuri de culori vibrante.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici