Prima pagină » Life-Inedit » George W. Bush evocă „nunta spectaculoasă” a fiicei sale Jenna

George W. Bush evocă „nunta spectaculoasă” a fiicei sale Jenna

Preşedintele american George W. Bush a evocat, duminică, cu entuziasm, nunta "spectaculoasă" a fiicei sale Jenna, celebrată cu o zi înainte într-un cadru privat la ferma sa din Crawford, statul Texas.
12 mai 2008, 10:51, Life-Inedit

"Acest sfârşit de săptămână (…) a fost special pentru Laura şi pentru mine: fiica noastră, Jenna, s-a măritat cu un tip cu adevărat simpatic, Henry Hager", a declarat Bush înainte de a urca în avionul care urma să îl transporte de la Waco, din statul Texas, spre Washington.

"Nunta a fost spectaculoasă, aşa cum am sperat. Vremea a ţinut cu noi şi, chiar în momentul în care (tinerii căsătoriţi) şi-au făcut jurăminte, soarele apunea în spatele lacului nostru", a adăugat el.

Presa nu a avut acces la ceremonie, Casa Albă dând publicităţii doar o singură fotografie. Poza îi prezintă pe George şi Laura Bush în compania celor două fiice, mireasa purtând o rochie brodată, creaţie a designerului Oscar de la Renta, cu spatele dezgolit.

Ceremonia religioasă a fost celebrată de un pastor din Houston, prieten al familiei Bush, Kirbyjon Caldwell, care şi-a anunţat recent sprijinul pentru senatorul Barack Obama în cadrul cursei pentru învestitura democrată.

Jenna Bush, în vârstă de 26 de ani, a decis să renunţe la o nuntă cu fast la Casa Albă, preferând să se căsătorească "la ea acasă" cu Henry Hager, în vârstă de 30 de ani, fiul unui fost preşedinte al filialei din statul Virginia a Partidului Republican.

Cei doi au făcut schimb de jurăminte în faţa a circa 200 de invitaţi, pe fundalul unei cruci din calcar ridicată în apropierea lacului de pe vasta proprietate de 850 de hectare a preşedintelui american.

Jenna Bush l-a întâlnit pe Henry în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2004, la care a participat şi acesta. Hager, absolvent de studii superioare economice, va fi angajatul unei companii de electricitate din Baltimore, unde şi-a achiziţionat şi o locuinţă.