Noul studiu a fost realizat pe baza ultimelor observaţii făcute de sonda americano-europeană Cassini, lansată în 1997 şi care şi-a încheiat misiunea în 2017, dezintegrându-se în atmosfera lui Saturn, informează Le Figaro.
Cea de-a şasea planetă de la Soare, Saturn s-a format în urmă cu patru miliarde şi jumătate de ani, la începuturile sistemului solar. Însă inelele sale au apărut abia în urmă cu 10 – 100 de milioane de ani, o perioadă care corespunde cu epoca dinozaurilor pe Pământ, dispăruţi în urmă cu 65 de milioane de ani.
Cercetătorii au avut de mult timp numeroase indicii privind vârsta „fragedă” a inelelor lui Saturn, formate probabil în urma coliziunilor sateliţilor planetei sau poate a lui Saturn cu o cometă. Însă vechimea inelelor a rămas una dintre marile enigme ale sistemului solar.
Cu ajutorul observaţiilor făcute de sonda Cassini – care, la finalul misiunii sale, a orbitat de 22 de ori planeta, între aceasta şi inele -, cercetătorii au putut în sfârşit să calculeze vechimea „accesoriilor” lui Saturn.
Noul studiu a fost realizat de o echipă de cercetători de la NASA, coordonată de Luciano Iess, de la Universitatea italiană Sapienza din Roma.
Autorii studiului explică faptul că au putut determina masa inelelor – formate în proporţie de 99% din gheaţă – şi, pe baza acesteia, să calculeze vechimea lor.