Au mai rămas trei perechi la „Dansez pentru tine”
Musicalul în care Andreea a fost Julieta, iar Antonio, Romeo, a fost savurat de juriu şi recompensat ca atare, mai ales că la finalul său au apărut frumos costumaţi atât fetiţa Liubei, Anna, cât şi Nicu, băieţelul coregrafei Victoria Bucun.
Cătălin Moroşanu a impresionat asistenţa în chip de leu şi de arlechin, însă a ridicat juriul în picioare doar la dansul ţigănesc în care a pus tot patosul de care era capabil. Chiar dacă nu a mai fost lăudat ca până acum, ci puţin mustrat pentru lipsa de energie, Cătălin Moroşanu a răsuflat uşurat în urma serii de vineri.
El şi Magda au aflat că săptămâna viitoare, la semifinală, nu va mai fi un duel clasic, între cele mai slabe două perechi ale serii.
Toate cele trei perechi rămase în concurs se vor confrunta cu şanse egale pentru un loc în finală.
Ele vor dansa trei stiluri noi de dans: parodie, rumba şi electric boogie şi vor încerca să cucerească publicul telespectator pentru a primi cele mai multe voturi. Săptămâna viitoare, una dintre cele trei perechi, care le au ca vedete pe Iuliana Luciu, Andreea Spătar şi Cătălin Moroşanu, va primi cele mai puţine voturi din partea publicului şi se va situa pe locul al treilea. Celelalte două se vor califica pentru confruntarea finală, pentru lupta pentru trofeul visurilor şi pentru marele premiu.