Elena Voscoboinic face parte din baletul "Dansez pentru tine"

Baletul emisiunii "Dansez pentru tine", al cărei al nouălea sezon va debuta vineri, 19 martie, la Pro TV, s-a înnoit cu opt membri, care, alături de cei consacraţi, promit publicului momente de dans inedite, informează postul de televiziune

Urmărește
404 afișări
Imaginea articolului Elena Voscoboinic face parte din baletul "Dansez pentru tine"

Elena Voscoboinic face parte din baletul "Dansez pentru tine" (Imagine:www.dansezpentrutine.ro)

Opt membri noi, alături de zece dintre membrii deja consacraţi ai ringului "Dansez pentru tine" promit să surprindă telespectatorii şi în cel de-al nouălea sezon al competiţiei visurilor.

"Voi încerca să surprind publicul cu o schimbare de stil, cu o nouă viziune, alegând astfel bucăţi muzicale cât mai diferite faţă de stilul cu care l-am obişnuit", promite Edi Stancu, coordonatorul baletului şi al coregrafiilor emisiunii.

Elena Voscoboinic, fosta parteneră a lui Radu Vâlcan din sezonul trecut, va face şi ea parte, din 19 martie, din baletul emisiunii. Ea şi-a dorit foarte mult să facă parte din corpul de balet, Edi Stancu a considerat că ea are calităţile necesare pentru acest lucru şi astfel s-a născut o colaborare frumoasă: "Elena, pe lângă faptul că are calităţi de dansatoare vizibile şi pentru profesionişti şi pentru public, ne-a convins mai ales prin felul cum transmite sentimente în timp ce dansează", explică Edi Stancu.

Alături de alţi foşti concurenţi din sezoanele trecute ale emisiunii, care acum fac parte din corpul de balet, cum ar fi Petrişor Ruge, Boagdan Boantă, Vladimir Palamarciuc şi Oana Dedeu, Elena Voscoboinic va încerca şi ea să se bucure de statutul la care visa când era doar concurent, dar să îi şi ajute cu sfaturi pe cei care acum luptă pentru împlinirea unui vis.

Edi Stancu a adus în balet şi alţi membri noi descoperiţi în urma unor preselecţii organizate de el în mai multe oraşe din ţară şi din Republica Moldova. "Există membri noi. S-au făcut preselecţii. Era nevoie de un suflu de energie pozitivă, prospeţime şi motivaţie", a spus acesta. O parte din dansatorii care au făcut parte din baletul emisiunii în sezoanele trecute nu se vor mai regăsi în noua componenţă a trupei: "Am considerat că munca pe care o facem aici nu are sorţi de reuşită decât dacă constituie o prioritate pentru toţi cei din trupă. Pentru ca dansul să arate bine, trebuie să crezi în ideea de «Trupă»", explică Edi Stancu schimbările din corpul de balet.

Cea mai mare satisfacţie a lui de când se ocupă de coregrafiile baletului din emisiunea "Dansez pentru tine" este că face ceea ce-i place şi că are unde să pună în aplicare toate ideile lui. Cel mai mare regret?: "că nu am 20 de ani şi 60 de kg!". Cel mai arzător vis?: "Să existe baletul Pro TV cât mai multă vreme, să existe emisiuni care să necesite balet şi să fac şi un musical cu această trupă", mărturiseşe coregraful coordonator Edi Stancu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici