Eliberarea solistului trupei Noir Désir, contestată de Nadine Trintignant

Mama actriţei franceze Marie Trintignant, ucisă la Vilnius în 2003 de iubitul său, solistul trupei rock Noir Désir, Bertrand Cantat, se opune eliberării condiţionate a cântăreţului, considerând că cererea făcută de el în acest sens este "prematură".

Urmărește
7 afișări
Imaginea articolului Eliberarea solistului trupei Noir Désir, contestată de Nadine Trintignant

Eliberarea solistului trupei Noir Désir, contestată de Marie Trintignant

Condamnat pe 29 martie 2004 la opt ani de detenţie şi aflat în prezent într-o închisoare din Franţa, Bertrand Cantat a depus o cerere de punere în libertate condiţionată care urmează să fie examinată pe 20 septembrie.

Conform cotidianului francez Le Figaro, mama actriţei, Nadine Trintignant, a adresat o scrisoare de patru pagini judecătorului însărcinat cu aplicarea pedepselor, în care explică, într-un fel calm, dar incisiv, motivele pentru care ea consideră "prematură" eliberarea anticipată a solistului de la Noir Désir.

"Ştiu foarte bine că nimic nu-mi va aduce înapoi fiica ucisă de domnul Cantat şi că acesta îşi va recăpăta, mai devreme sau mai târziu, libertatea", scrie regizoarea. "Nu am făcut apel la sentinţa (pronunţată la Vilnius, n.r.) care mi s-a părut potrivită, cu condiţia ca durata de detenţie ordonată să fie respectată. Nu mă îndoiesc că domnul Cantat a fost un deţinut model, ispăşindu-şi, de altfel, pedeapsa în condiţii pentru care destui deţinuţi l-ar invidia...".

Ultimele paragrafe ale scrisorii dezvăluie faptul că rănile lui Nadine Trintignant sunt încă vii: "La fel ca şi nepoţii mei (cei patru copii ai lui Marie Trintignant, n.r.), eu sunt nu doar devastată de moartea lui Marie, dar păstrez şi amintirea profund jignitoare a condiţiilor în care domnul Bertrand Cantat a încercat să-şi justifice comportamentul, începând prin a-i imputa fiicei mele responsabilitatea propriei morţi şi murdărindu-i memoria fără nicio ezitare. În fine, mă tem că eliberarea sa anticipată să nu fie una cu semnificaţii dezamăgitoare pentru toţi cei care luptă pentru ca violenţele comise împotriva femeilor să fie sancţionate cum se cuvine".

Pe 27 iulie 2003, în timpul unei dispute, Cantat a lovit-o de mai multe ori pe iubita sa, actriţa Marie Trintignant, care a murit pe 1 august 2003, ca urmare a rănilor provocate de lovituri. Cum actul s-a petrecut în Lituania, la Vilnius, Cantat a fost condamnat de justiţia din această ţară, pe 29 martie 2004, la opt ani de închisoare pentru omucidere involuntară.

Din 28 septembrie 2004, Bertrand Cantat este închis la Muret, în apropiere de Toulouse. Casa solistului rock a ars în întregime pe 11 septembrie 2003, un incendiu ale cărui circumstanţe rămân în continuare vagi, chiar dacă mulţi cred că incidentul este legat de uciderea lui Marie Trintignant.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici