- Home
- Life-Inedit
- LONDRA, (12.05.2011, 15:04)
- Florin Badescu , Florin Badescu ,
Elizabeth a II-a a devenit suveranul britanic cu cea mai lungă domnie, după regina Victoria
Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii, în vârstă de 85 de ani, a devenit, joi, suveranul britanic cu cea mai lungă domnie din istorie, după cea a reginei Victoria.
Urmărește
510 afișări
Elizabeth a II-a a devenit suveranul britanic cu cea mai lungă domnie, după regina Victoria (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Regina Elizabeth a II-a, care va sărbători anul viitor jubileul de diamant (60 de ani de domnie), a urcat pe tron pe 6 februarie 1952. Ea a domnit, până joi, timp de 59 de ani şi 95 de zile - plus 15 zile suplimentare din anii bisecţi -, numărul total al zilelor ei de domnie ajungând astfel la 21.645. Elizabeth a II-a l-a depăşit astfel pe George al III-lea (1760-1820), care a domnit 21.644 de zile.
Regina Victoria (1837-1901), care avea 18 ani când a fost încoronată, a petrecut 63 de ani ca monarh, acest record putând fi egalat de Elizabeth a II-a în septembrie 2015.
Actuala suverană a Marii Britanii, la fel de activă ca întotdeauna, a împlinit în luna aprilie vârsta de 85 de ani.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Nicuşor Dan: Bugetul Capitalei scade drastic. Cer parlamentarilor să conteste decizia la CCR
-
Apa "noul aur". Grecia şi Bulgaria la cuţite pe problema apei. Agricultura din nordul Greciei în pericol după ce un acord vechi de decenii prin care Bulgaria a livrat milioane de metrii cubi de apă a expirat
-
Pensia la stat o pierdere? Studiu CFA România: Abia după ce treci de 74 de ani pensia de stat va avea randament pozitiv, adică pensia va fi mai mare decât contribuţiile din timpul vieţii. La 90 de ani randamentul este de 5%
În ciuda vârstei sale, Elizabeth a II-a nu şi-a încetinit ritmul de lucru: a vizitat numeroase şcoli, a participat la multe inaugurări şi gale şi s-a achitat anul trecut de 444 de obligaţii oficiale. Regina va efectua săptămâna viitoare o vizită în Irlanda, prima efectuată de un monarh britanic după proclamarea independenţei acestui fost teritoriu britanic, în anul 1922.
În pofida numeroaselor scandaluri care au zguduit monarhia britanică în anii '80 - '90, regina Elizabeth a II-a, devenită străbunică, este considerată un veritabil simbol al stabilităţii de către supuşii ei, care apreciază demnitatea cu care regina s-a achitat de îndatoririle ei de suveran al Marii Britanii.
"Regina şi-a oferit sfaturile şi înţelepciunea tuturor premierilor ţării de la Churchill încoace", afirmă Daily Telegraph, un cotidian conservator, într-un editorial dedicat suveranei britanice. "În toată această stare de confuzie de pe mapamond, ea a rămas un model de demnitate şi de bunăcuviinţă", mai scrie publicaţia.
Britanicii au rămas în mare majoritate fideli monarhiei, rezultat confirmat şi de un sondaj realizat la sfârşitul lunii aprilie: 59% consideră că ţara lor se descurcă mai bine în calitate de monarhie decât dacă ar deveni republică.
Însă toată efervescenţa creată în jurul căsătoriei dintre prinţul William şi Kate Middleton le-a dat unora anumite idei. Într-un sondaj realizat înainte de nunta regală, o treime dintre cei intervievaţi au declarat că şi-ar dori ca regina să abdice peste doi ani pentru a-i ceda tronul nepotului ei, prinţul William.
Regina Victoria rămâne, deocamdată, monarhul britanic ce a domnit cea mai lungă perioadă, aproape 64 de ani. Dacă va mai rămâne la cârma Marii Britanii până pe 9 septembrie 2015, regina Elizabeth a II-a îi va putea lua locul.
Regina Elizabeth a II-a deţine însă două recorduri: primul monarh care şi-a sărbătorit nunta de diamant şi primul monarh care a avut un premier născut în timpul domniei sale, Tony Blair (6 mai 1953).
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
CANCAN.RO
O badantă tinerică s-a angajat în casa unui pensionar de 90 de ani. Ce îi făcea bătrânul, când femeia dădea cu aspiratorul
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe