- Home
- Life-Inedit
-
LOS ANGELES, (20.08.2008, 11:16)
Elizabeth Taylor a fost externată din spital
Elizabeth Taylor a fost externată din spitalul din Los Angeles în care a petrecut mai multe săptămâni din motive care nu au fost date publicităţii, starea de sănătate a actriţei fiind stabilă, potrivit purtătorului de cuvânt al acesteia.
![Imaginea articolului Elizabeth Taylor a fost externată din spital](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/4728/2941586/1/elisabeth-taylor.jpg?width=560)
Elizabeth Taylor a fost externată din spital (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Agentul de presă al actriţei, Dick Guttman, a confirmat informaţiile apărute în ediţia online a revistei People, potrivit cărora Taylor a revenit la activităţile sale normale. Guttman a refuzat, însă, să ofere alte detalii.
"Elizabeth Taylor este acasă şi se simte fericită şi este mai ocupată ca oricând. Îşi trăieşte viaţa. A luat cina cu câţiva prieteni. Munceşte", a indicat sursa citată de people.com.
Aceeaşi sursă nu a menţionat când a fost externată actriţa, însă purtătorul de cuvânt al lui Taylor a specificat că acest lucru s-a întâmplat recent.
Potrivit unei alte surse citate de People, starea de sănătate a lui Elizabeth este atât e bună încât actriţa plănuieşte să călătorească în Europa şi Hawai.
Ultima declaraţie oficială legată de starea de sănătate a lui Taylor a fost făcută pe 31 iulie, când Guttman a confirmat că aceasta este internată într-un spital din Los Angeles. Acesta a catalogat zvonurile apărute atunci în presă legate de starea de sănătate a actriţei drept "dramatice, exagerate şi false". Presa americană informa la acea vreme că actriţa a fost internată într-un spital din Los Angeles, unde a fost conectată la aparatele de respiraţie artificială din cauza unei insuficienţe cardiace congestive.
Elizabeth Taylor, în vârstă de 76 de ani, şi-a câştigat celebritatea la vârsta de 12 ani, în "Vis de glorie" (1944). Recompensată cu două premii Oscar, pentru "Butterfield 8" (1960) şi "Cui îi e frică de Virginia Woolf?" (1966), Taylor a fost căsătorită de opt ori - de două ori cu actorul Richard Burton. Ultimul său mariaj, cu muncitorul în construcţii Larry Fortensky, a durat cinci ani şi s-a încheiat în 1996.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=2941586&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe