- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (09.01.2020, 11:05)
- Ana Obretin
Elon Musk ar putea deveni din nou tată. Fotografia postată de iubita miliardarului
Cântăreaţa canadiană Grimes, iubita miliardarului Elon Musk, fondatorul companiilor Tesla şi SpaceX, ar fi însărcinată, aceasta fiind ideea sugerată de o fotografie topless pe care a publicat-o pe contul său de pe platforma Instagram, arată Smart The Fusion.
![Imaginea articolului Elon Musk ar putea deveni din nou tată. Fotografia postată de iubita miliardarului](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/4728/18692778/1/profimedia-0370889196.jpg?width=560)
Sursa: Profimedia
În fotografia publicată de Claire Boucher - cunoscută sub pseudonimul Grimes -, aceasta apare topless, având pe abdomen un desen cu un făt.
În timp ce fanii se întrebau dacă a vrut să anunţe că este însărcinată, Instagram a eliminat fotografia, pentru că a încălcat politica platformei privind nuditatea, potrivit The Verge.
Ulterior, Grimes a publicat o versiune editată a fotografiei şi textul "Cenzurată de insta haha - aproape că scăpasem".
Jan 8, 2020 at 3:42pm PST
Fotografia necenzurată a fost păstrată, însă, pe contul ei de Twitter, platforma de micro-blogging având o politică mai relaxată privind nuditatea.
Răspunzând unui comentariu pe Instagram, Grimes a scris: "Să fii însărcinată înseamnă să ai o stare de spirit sălbatică şi războinică".
Cântăreaţa nu a confirmat, totuşi, că ar fi însărcinată.
Potrivit unor surse, aceasta ar fi modalitatea prin care Grimes şi-ar anunţa un nou album, "Miss Anthropocene", programat pentru lansare pe 21 februarie.
Grimes, în vârstă de 31 de ani, şi Musk, în vârstă de 48 de ani, au o relaţie din 2018. Elon Musk are, în prezent, cinci copii cu fosta soţie, scriitoarea canadiană Justine Wilson, cu care s-a căsătorit în 2000 şi de care s-a separat în 2008. După ce primul lor copil a murit la vârsta de zece săptămâni, foştii soţi au avut gemeni şi tripleţi cu ajutorul fertilizării in vitro.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=18692778&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe