Elveţia a anunţat SUA că Polanski urma să intre pe teritoriul ei

Autorităţile elveţiene au prevenit justiţia americană că regizorul Roman Polanski urma să intre pe teritoriul lor, la sfârşitul lunii septembrie, declanşând astfel operaţiunile de arestare a celebrului cineast franco-polonez, informează letemps.ch.

Urmărește
43 afișări
Imaginea articolului Elveţia a anunţat SUA că Polanski urma să intre pe teritoriul ei

Elveţia a anunţat SUA că Polanski urma să intre pe teritoriul ei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit unei serii de e-mailuri obţinute de Associated Press, autorităţile elveţiene au fost cele care au prevenit Statele Unite despre sosirea în Elveţia a lui Roman Polanski, pe numele căruia exista un mandat de arestare internaţional, emis în 1977 şi reactivat în 2008.

Potrivit acestor documente, Confederaţia helvetă ar fi pus în mişcare maşinăria judiciară, care a condus în cele din urmă la arestarea cineastului, pe 26 septembrie, pe aeroportul din Zurich.

Roman Polanski se afla în Elveţia pentru a asista la un festival de film unde urma să primească un premiu pentru întreaga carieră.

Primul fax cu menţiunea "Urgent" a fost expediat din Berna, pe 22 septembrie, având ca destinatar Serviciul de afaceri internaţionale din Ministerul Justiţiei de la Washington, prin care se anunţa această sosire.

Ministerul Justiţiei din Washington a luat imediat legătura cu serviciile judiciare din Los Angeles. În acel moment, Roman Polanski se afla încă în Austria, iar autorităţile americane se îndoiau că vor avea suficient timp la dispoziţie pentru a organiza operaţiunea de arestare.

În schimb, potrivit aceloraşi documente, autorităţile judiciare americane au avut încredere deplină în reuşita operaţiunii de pe teritoriul elveţian.

"Ca regulă generală, Elveţia nu lasă în libertate persoane fugare, urmărite pentru a fi extrădate", se precizează într-un e-mail emis de Serviciul de afaceri internaţionale din cadrul Ministerului Justiţiei din Statele Unite, citat de ediţia online a publicaţiei Tages-Anzeiger.

O purtătoare de cuvânt a acestei instituţii americane a refuzat să comenteze aceste informaţii până la ora publicării lor.

Marţi, Tribunalul penal federal din Elveţia a respins cererea de eliberare a cineastului, care a făcut recurs împotriva mandatului de arestare emis pentru a permite extrădarea sa în Statele Unite. Judecătorii din Bellinzone au considerat drept ridicat riscul ca acesta să fugă de autorităţi, ţinând cont de motivaţiile şi mijloacele de care dispune.

Căsătorit cu actriţa Emmanuelle Seigner, regizorul filmului "Pianistul" riscă să stea separat mult timp de soţie şi de cei doi copii ai săi, care sunt încă minori. El riscă, de asemenea, o lungă pauză în cariera sa artistică.

În plus, regizorul nu se simte bine. Vineri, regizorul în vârstă de 76 de ani a fost internat într-un spital din cantonul Zurich, însă nu se ştie deocamdată care sunt problemele sale de sănătate.

Pentru prima oară, miercuri dimineaţă, un apropiat al lui Roman Polanski, avocatul francez Geoges Kiejman, a declarat la microfonul postului de radio Europe 1 că renumitul regizor ar putea fi trimis "să dea explicaţii" în Statele Unite, unde "argumentele în favoarea sa nu sunt inexistente".

Roman Polanski, premiat cu un Oscar şi un Palme D'Or pentru filmul "Pianistul", a fost arestat în Elveţia în baza unui mandat emis de autorităţile americane. El este urmărit în cadrul unei proceduri declanşate în 1977, pentru "relaţii sexuale ilegale" cu o adolescentă de 13 ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici