Emma Watson a absolvit Universitatea Brown

Actriţa britanică Emma Watson, interpreta personajului Hermione Granger din franciza cinematografică "Harry Potter", a absolvit duminică Universitatea Brown din Statele Unite ale Americii.

Urmărește
340 afișări
Imaginea articolului Emma Watson a absolvit Universitatea Brown

Emma Watson (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Emma Watson a obţinut diploma în literatură engleză Universitatea Brown din Rhode Island şi a participat la ceremonia de absolvire, care a avut loc duminică, publicând apoi un selfie de la acest eveniment pe contul ei de Twitter, informează contactmusic.com.

Actriţa a absolvit universitatea după cinci ani, deoarece şi-a întrerupt studiile timp de un an, în 2011, pentru a promova ultimul film din franciza Harry Potter, "Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea 2", de David Yates.

Emma Watson, născută în 1990, a "absolvit" cu succes franciza "Harry Potter", putând fi văzută ulterior alături de Michelle Williams şi Kenneth Branagh în filmul "O săptămână cu Marilyn/ My Week With Marilyn" şi fiind distribuită de Sofia Coppola în "Hoţii de celebritate/ The Bling Ring".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici