Eugen Istodor, editorialist MEDIAFAX: De ce Dumnezeu nu este de partea domnului Gigi Becali?
Tot ceea ce numeşte Gigi Becali cu emfaza sa, cu dezacordurile sale, distruge. Dumnezeu pare de partea lui? Dar Dumnezeu este o poveste pe care-o invocă pentru cei ca el.
Becali nu crede în Dumnezeu.
Pentru că dacă ar crede l-ar respecta. Steaua, clubul de fotbal, este dovada păcatului de la origini, este dovada felului în care a fost luată cu japca identitatea, istoria unui club de fotbal. Dacă ne gândim vreodată la istorie, ne gândim la Steaua. Gigi Becali şi fraţii Păunescu pur şi simplu au simţit slăbiciunea, viciile conducerii ministeriale din 1990 încoace şi au pus în contul propriu palmaresul, au pus mai presus de Steaua, felul lor de a face business.
Justiţia a intervenit târziu. Răul se făcuse, modul defectuos în care Becali şi ai lui au pus mâna pe Steaua. Dacă Gigi Becali credea în Dumnezeu nu ar fi acceptat o asemenea tranzacţie.
O întreagă istorie trecută în dreptul unui singur om. Ceea ce este condamnabil este felul în care televiziunile în dorinţa de audienţă continuă să propage: intoleranţa (Becali a înjurat ideea unui premier musulman), ura faţă de judecători, gândirea plină de inepţii, dezacorduri.
Unde este Dumnezeu?