Lily Allen nu mai vrea să se îmbete pe scenă
Cântăreaţa şi-a redus porţia de alcool din timpul concertelor pe care le susţine. Ea admite că, în trecut, era prea emoţionată ca să cânte în faţa fanilor fără să bea ceva, însă în prezent încearcă să adopte o atitudine mult mai elegantă şi graţioasă.
„Când începusem să cânt, beam patru cutii de cidru pe scenă, deoarece aveam nevoie să am încredere în mine. Însă, pentru că eram beată, intram în tot felul de probleme – nu am înţeles de ce nu am putut să fiu ca Liam Gallagher (vocalul trupei Oasis – n.r.) doar pentru că sunt fată”, a spus aceasta.
Lily Allen a devenit celebră pe scena muzicii pop în 2006, cu single-ul „Smile”, şi a avut un imens succes la nivel mondial cu albumul său de debut, „Alright Still”.
La începutul anului trecut, cântăreaţa a suferit un avort spontan, după ce s-a întors dintr-o vacanţă romantică pe care a petrecut-o alături de fostul ei iubit, Ed Simons, în Insulele Maldive. Allen era nerăbdătoare să aibă primul său copil şi renunţase la stilul de viaţă petrecăreţ pentru a fi o mamă perfectă.