Autorităţile germane au aprobat, marţi, bugetul acestui proiect, evaluat la un milion de euro, dar acest "bulevard al starurilor" se va concretiza abia la următoarea ediţie a Festivalului de Film de la Berlin, în 2009, a precizat Rainer Rother, director artistic al cinematecii din Berlin.
Capitala Germaniei găzduieşte, în februarie, Berlinala, unul dintre cele trei mari festivaluri anuale europene – alături de Cannes şi Mostra de la Veneţia.
"Bulevardul starurilor", care va funcţiona pe sistemul "Walk of Fame" de la Hollywood, Los Angeles, va fi instalat pe Potsdamer Strasse, aproape de Palatul Berlinalei şi Muzeul cinematografiei. Un juriu va fi însărcinat cu selecţionarea starurilor, în principal germane, care vor fi onorate astfel.
Proiectul arhitectei londoneze Zaha Hadid, pregătit încă din 2004, constă în instalarea pe sol a unor socluri ovale din beton, încrustate cu fibre de sticlă sclipitoare, pe care vor fi gravate numele starurilor.
"Astfel, vei avea senzaţia că ai în faţă o mare de stele", a declarat Paul Klimpel, director administrativ al cinematecii din Berlin, pentru cotidianul berlinez Tagespiegel.