- Home
- Life-Inedit
- TEL AVIV, (16.05.2019, 17:16)
- Ana Obretin
Eurovision 2019: Madonna va susţine un recital în finala de la Tel Aviv
Madonna a semnat contractul pentru susţinerea unui recital în finala concursului Eurovision 2019, care va avea loc sâmbătă, la Expo Tel Aviv, în Israel, punând astfel capăt incertitudinilor privind prestaţia sa din competiţia muzicală, potrivit televiziunii publice israeliene Kan.
Urmărește
187 afișări
Madonna va cânta în finala Eurovision 2019
Recitalul cântăreţei americane Madonna anunţat pentru finala ediţiei de anul acesta a concursului Eurovision era pus sub semnul întrebării, deoarece artista nu semnase un contract oficial cu organizatorii, European Broadcasting Union, potrivit Le Figaro.
Reprezentanţii artistei au confirmat apariţia ei la celebra competiţie în luna aprilie, însă organizatorii Eurovision au declarat, luni, că aceasta nu a încheiat cu ei o înţelegere oficială privind recitalul.
"European Broadcasting Union nu a confirmat niciodată prezenţa Madonnei", a afirmat, luni, Jon Ola Sand, coordonatorul executiv al concursului. "Dacă nu avem un act semnat, ea nu poate urca pe scenă", a continuat acesta.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
Însă, ulterior, organizatorii au negat faptul că recitalul cântăreţei nu va mai avea loc. Ei au susţinut că negocierile dintre ei şi reprezentanţii artistei sunt încă deschise.
"Avem un artist pe care ne-ar plăcea să-l vedem participând la Eurovision şi pe care ne-ar plăcea să îl primim pe acea scenă. Dar, pentru a face acest lucru, trebuie să avem un cadru legal asigurat", au afirmat ei. "Deocamdată, ne aflăm în negocieri, în faza finală a acestora - dar, dacă nu vom încheia un contract săptămâna aceasta, ea nu va urca pe scenă", au continuat aceştia.
Madonna a ajuns în Tel Aviv miercuri, cu o echipă de 140 de persoane. Artista urmează să interpreteze două piese în timpul finalei competiţiei. Primul dintre cântece va apărea pe viitorul material al discografic al artistei, "Madame X", iar al doilea este un hit mai vechi.
Presa britanică a scris că Madonna va primi pentru recitalul său un onorariu de 1 milion de dolari.
Considerată una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor, numită şi "Queen of Pop (regina muzicii pop)", Madonna, în vârstă de 60 de ani, este şi cel mai bine vândută cântăreaţă din secolul XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 300 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie 2008, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame. Cel de-al 14-lea album de studio al Madonnei va fi lansat spre sfârşitul acestui an şi va fi promovat printr-un turneu, primul, după trei ani de pauză.
Sub sloganul "Dare to dream", Eurovision Song Contest 2019 are loc la Tel Aviv, după ce precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentanta Israelului, Netta, cu piesa "Toy".
Aceasta este pentru a treia oară când Israelul este gazdă a competiţiei muzicale.
Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Sfârşit cumplit pentru un cunoscut actor american: Isaac Kappy, faimos pentru roluri în „Thor” şi „Terminator: Salvation” s-a sinucis aruncându-se de pe un pod
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe