Prima pagină » Life-Inedit » Scandal religios: Primăria unui oraş, dată în judecată pentru că a retras autorizaţia de ridicare a unui monument satanist

Scandal religios: Primăria unui oraş, dată în judecată pentru că a retras autorizaţia de ridicare a unui monument satanist

Un templu satanist din Massachusetts, SUA, dă în judecată primăria unui oraş din statul Minnesota pentru că a decis retragerea autorizaţiei de ridicare a unui monument satanist, în urmă cu doi ani. Monumentul satanist era un răspuns pentru ridicarea unui alt monument, dedicat veteranilor de război.
Scandal religios: Primăria unui oraş, dată în judecată pentru că a retras autorizaţia de ridicare a unui monument satanist

Fondatorul templului satanist Malcom Jarry a spus presei americane că oamenii au dreptul să protesteze asupra monumentului satanist.

”Dar oamenii care protestează nu au dreptul să ne impună să nu amplasăm monumentul”, a declarat bărbatul.
 
Totul a început în anul 2017, când templul satanic a aflat că primăria oraşului Belle Plain a decis să amplaseze într-un parc un monument dedicat veteranilor de război. Acest lucru i-a făcut pe membrii templului satanic să îşi dorească să amplaseze acolo propriul monument, cu scopul de a crea un forum public, după ce mai mulţi oameni s-au plâns că monumentul dedicat veteranilor încalcă separarea statului de biserică, având în vedere că avea o cruce pe el.
 
”Am ştiut că urma să fie o problemă”, a spus consilierul Paul Chard din primăria oraşului.
 
Monumentul propus de templul satanic este un cub negru pe care erau gravate pentagrame inversate fiind acceptat iniţial de primăria Belle Plain.
 
Acesta ar fi fost primul monument satanic amplsat pe un spaţiu public din SUA, iar pentru a calma spiritele, primăria din Belle Plain a decis să elimine de pe spaţiul public monumentul dedicat veteranilor şi să retragă autorizaţia pentru ridicarea monumentului satanic.
 
Acum, nemulţumiţi de decizie, adepţii satanismului au dat oraşul în judecată, acuzând cenzura.