Prima pagină » Life-Inedit » Eve concertează vineri într-un club din Bucureşti

Eve concertează vineri într-un club din Bucureşti

Cântăreaţa hip-hop Eve, câştigătoare a premiului Grammy, va concerta vineri pentru prima dată în România, într-un club din Capitală, informează organizatorii evenimentului.
Eve concertează vineri într-un club din Bucureşti
02 nov. 2009, 14:42, Life-Inedit

Show-ul va avea loc în clubul Bamboo, iar biletele au preţul de 50 de lei.

Câştigătoare a premiului Grammy, actriţă şi prezentatoare tv, Eve Jihan Jeffers s-a născut în Philadelphia, pe data de 10 noiembrie 1978. Artista a vândut peste 7 milioane de albume în întreaga lume. În anul 2003, Eve a devenit mai mult decât o artistă hip-hop, dobândind propriul show tv, „Eve”, care a fost difuzat timp de trei sezoane. Cântăreaţă şi actriţă, Eve a cunoscut un real succes şi în lumea modei, odată cu lansarea propriei linii de îmbrăcăminte, intitulată „Fethis”.

În anul 1999, artista şi-a lansat primul album solo, intitulat „Let There Be Eve…Ruff Ryders’ First Lady„. Albumul a debutat pe locul întâi în Top Billboard 200, fiind pentru a doua oară când o artistă rap atinge această performanţă. În aceeaşi perioadă a colaborat cu The Roots, pentru single-ul „You Got Me”, şi cu Blackstreet & Janet Jackson, pentru „Girlfriend/ Boyfriend”.

Cel de-al doilea album al artistei a apărut pe piaţă în anul 2001 şi a prezentat hiturile „Who’s That Girl” şi „Let Me Blow Ya Mind”, realizat în colaborare cu Gwen Stefani, recompensat cu un premiu Grammy. Albumul „Scorpion” a debutat pe locul al patrulea în Top Billboard 200 şi a fost premiat cu Discul de Platină.

În vara anului 2002, Eve a realizat cel de-al treilea album al carierei sale, „Eve-Olution”, ce a fost premiat, de aceasta dată, cu discul de aur. Primul extras pe single al albumului a fost „Gangsta Lovin”, un duet cu Alicia Keys.

Au urmat apoi colaborări cu nume precum Jay-Z, Mary J. Blige, Sean Paul, Damian & Stephen Marley etc.