- Home
- Life-Inedit
- MUMBAI, (16.10.2012, 16:37)
- Florin Badescu ,
Evenimentul monden al anului în India: Două staruri de la Bollywood s-au căsătorit
Saif Ali Khan şi Kareena Kapoor, două dintre cele mai cunoscute staruri de la Bollywood, s-au căsătorit marţi la Mumbai, în cadrul unei ceremonii spectaculoase, care este considerată evenimentul monden al anului în India.
Urmărește
762 afișări
Saif Ali Khan şi Kareena Kapoor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Saif Ali Khan, în vârstă de 42 de ani, şi Kareena Kapoor, în vârstă de 32 de ani, s-au căsătorit oficial la reşedinţa actorului. Ceremonia va fi urmată de o petrecere ce va avea loc în cursul serii, la Hotelul Taj Mahal, unul dintre simbolurile oraşului Mumbai.
Tinerii căsătoriţi - mirele, în kurta gri (o tunică lungă tradiţională), mireasa într-o rochie roşie - au pozat pentru câteva secunde în faţa unei mulţimi impresionante de fotografi adunaţi în faţa locuinţei lui Saif Ali Khan.
"Este un moment foarte fericit pentru familia noastră", a declarat, luni, unchiul miresei, Rishi Kapoor, care este şi el tot actor.
O recepţie la New Delhi şi o alta la Pataudi, o localitate din statul indian Haryana, de unde provine familia Khan, vor fi organizate în zilele următoare.
Consideraţi o versiune indiană a cuplului hollywoodian Angelina Jolie - Brad Pitt, cei doi actori indieni au o relaţie de aproximativ cinci ani, iar căsătoria lor a reprezentat subiectul multor speculaţii şi zvonuri apărute în ultimii ani în presa indiană.
Amândoi provin din familii ilustre, cu rădăcini profunde în industria cinematografică.
Kareena Kapoor, care s-a remarcat mai ales în filmele de succes "3 Idiots" (2009) şi "When We Met/ Jab We Met" (2007), face parte din cea mai mare "dinastie" din cinematografia indiană, instaurată de străbunicul ei, Prithviraj Kapoor.
Soţul ei, Saif Ali Khan, este fiul lui Mansoor Ali Khan, un celebru jucător de cricket, şi al lui Sharmila Tagore, nepoata poetului Rabindranath Tagore şi actriţă de renume, care a jucat în multe din filmele regizate de Satyajit Ray.
La fel ca soţia lui, Saif Ali Khan a jucat deja în aproximativ 50 de filme.
Cei doi actori au apărut împreună pe afişul peliculei "Agent Vinod", lansat în acest an pe marile ecrane din India, o ţară pasionată de cea de-a şaptea artă.
După moartea tatălui său, decedat în 2011, Saif Ali Khan a devenit prinţul unui fost regat, Pataudi.
Saif Ali Khan are doi copii care provin din prima lui căsătorie, cu actriţa Amrita Singh, de care a divorţat în 2004.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
VIDEO | Dinu Gheorghe, condus pe ultimul drum! Ce nume grele din fotbalul românesc nu l-au uitat și i-au adus un ultim omagiu
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe