Ewan McGregor a scăpat nevătămat după ce a fost aruncat de pe motocicletă

Publicat: 20 12. 2013, 12:45
Actualizat: 30 03. 2020, 01:07

Starul filmului „Trainspotting – Din viaţă scapă cine poate/ Trainspotting” circula cu motocicleta când o maşină a intrat în coliziune cu vehiculul său, actorul fiind aruncat pe marginea drumului, informează contactmusic.com.

Ewan McGregor a publicat, după accident, un mesaj pe Twitter, prin care le spunea conducătorilor de automobile să îşi îndrepte atenţia şi către motociclişti.

El a scris: „Verificaţi în oglindă dacă sunt şi motociclişti, înainte de a schimba banda. Este enervant ca atunci când te ridici de pe carosabil să auzi «nu te-am văzut»„.

Foarte drăguţ. Nu am fost călcat de maşină, ci am fost tamponat. Folosiţi oglinzile. Motocicliştii sunt vulnerabili. Şi sunt foarte cool„, a mai scris acesta.

Actorul nu a dezvăluit unde a avut loc accidentul.

McGregor a mai fost implicat în două accidente, unul în 2007, când actorul şi-a rupt piciorul, şi unul în 2000, în Scoţia.

Ewan McGregor, care a devenit celebru cu roluri precum cel din „Trainspotting – Din viaţă scapă cine poate”, a mai jucat în thrillerul erotic „Deception”, dar şi în „Omul care se holba la capre”, alături de George Clooney. A fost nominalizat la premiile Globul de Aur pentru rolul din „Moulin Rouge”, pentru care a primit un premiu al Academiei de film europene (EFA). Un alt premiu EFA i-a fost acordat pentru rolul din filmul „Marioneta/ Ghost Writer”, de Roman Polanski.