„A trebuit s-o fac”. FOTOGRAFIA cu care una dintre vedetele Spice Girls şi-a surprins fanii pe Twitter
Melanie Brown, cunoscută cel mai bine sub numele „Mel B” din Spice Girls, a postat vineri, pe contul ei Twitter, o fotografie de pe balconul reşedinţei, în care era vizibilă doar de la bust în sus, în rest părând să fie dezbrăcată şi să stea cu spatele spre casele vecinilor, râzând.
Starul de 37 de ani a postat pe Twitter şi mesajul: „Doamne, e atât de cald afară, îmi vine să-mi dau toate hainele jos şi să încep să dansez hip-hop”.
Profilul ei de pe Twitter, scrie Daily Mail, a fost imediat luat cu asalt de cererile fanilor de a pune în practică ideea anunţată. În 10 minute, a urmat fotografia, însoţită de mesajul: „A trebuit s-o fac”. Mel B a explicat că a fost o provocare din partea unei alte membre a trupei pop şi că „fetele din nord trebuie să accepte o provocare”.
Imaginea a fost urmată de un nou mesaj din partea cântăreţei: „Mă simt foarte, foarte eliberată acum. Le recomand cu tărie tuturor să accepte provocarea de a dansa dezbrăcaţi”.