- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (09.07.2014, 14:09)
- Florin Badescu
Familia actorului John Wayne a dat în judecată Universitatea Duke pentru a lansa un brand de whisky
Familia actorului american John Wayne, supranumit "The Duke", a dat în judecată Universitatea Duke din oraşul Durham, din statul Carolina de Nord, întrucât vrea să lanseze un brand de whisky şi să obţină dreptul de posesie asupra unei mărci înregistrate care să poarte numele starului hollywoodian.
Urmărește
117 afișări
John Wayne (Imagine: Hepta)
Cele două părţi sunt implicate de aproape un deceniu în acest proces ce vizează dreptul de posesie asupra unei mărci înregistrate, însă "bătălia" judiciară s-a încins anul trecut, când reprezentanţii Universităţii Duke au contestat la tribunal cererea depusă de familia Wayne prin care aceasta încerca să înregistreze numele "Duke", pe care intenţionează să îl folosească pentru a lansa pe piaţă un brand de whisky, informează contactmusic.com.
Reprezentanţii universităţii americane spun că acordarea acelui nume unei băuturi alcoolice ar putea genera confuzie în rândul consumatorilor şi ar putea păta reputaţia brandului acestei instituţii de învăţământ, care s-a impus deja pe piaţa băuturilor şi alimentelor din Statele Unite.
Reprezentanţii fundaţiei John Wayne Enterprises au dus cazul la Tribunalul Federal, solicitând un ordin judecătoresc care să le permită să folosească numele "Duke" pentru a comercializa un brand de whisky. "Universitatea Duke nu a fost niciodată implicată în producţia, promovarea, distribuirea şi punerea în vânzare a băuturilor alcoolice", au argumentat ei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Piedone este noul şef al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - surse
-
Există riscul ca România să rămână fără gaze? Răspunsul lui Sebastian Burduja
-
VIDEO Atacul în care a fost eliminat liderul Hezbollah a fost suprins pe camere. O bombă trece efectiv prin beton spre buncăr
"Pe baza informaţiilor noastre, segmentul de piaţă actual şi cel potenţial cărora li se adresează produsele lansate de Universitatea Duke sunt complet diferite de clienţii vizaţi de produsele John Wayne Enterprises", au adăugat ei.
Rudele actorului mai afirmă în aceeaşi solicitare: "Universitatea Duke nu deţine dreptul de folosire a cuvântului «Duke» în toate contextele şi în toate scopurile posibile. «Duke» este un cuvânt comun care este utilizat de secole într-o varietate impresionantă de reclame şi în alte acţiuni ce erau complet independente de Universitatea Duke".
Recompensat cu Oscar pentru rolul din "True Grit" (1969), John Wayne a mai fost nominalizat de alte două ori la acelaşi premiu pentru rolurile din "Alamo/ The Alamo" (1960) şi "Sands of Iwo Jima" (1949).
John Wayne a jucat în peste 170 de filme, iar cele mai multe dintre ele au aparţinut genului western. Actorul a murit în iunie 1979, la vârsta de 72 de ani, din cauza unui cancer de stomac.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Taxă de la 740 de lei pentru această categorie de șoferi! Inspecția RAR, polița RCA și ITP sunt obligatorii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe