Fatboy Slim revine, pe 7 august, în România

Celebrul DJ Fatboy Slim şi trupa Röyksopp vor concerta, pe 7 august, în România, în cadrul The Mission Dance Weekend, informează organizatorii evenimentului.

Urmărește
112 afișări
Imaginea articolului Fatboy Slim revine, pe 7 august, în România

Fatboy Slim revine, pe 7 august, în România (Imagine: Florin Buliga/Mediafax Foto)

Totodată, la The Mission Dance Weekend, pe 6 august, va mixa DJ-ul Tiesto.

The Mission Dance Weekend se va desfăşura pe o plajă din Năvodari.

Fatboy Slim a mixat pentru prima dată în România în cadrul unui eveniment The Mission, care a avut loc în vara lui 2006, iar a doua sa vizită s-a petrecut la The Mission Dance Weekend Edition 01, în august 2008.

Quentin Leo Cook, numele real al lui Fatboy Slim, s-a născut în 1963. Primul material discografic sub pseudonimul Fatboy Slim a apărut în 1997, iar anul următor, remixul său la piesa "Brimful of Asha", a trupei Cornershop, a petrecut mai multe săptămâni pe locul întâi în topurile britanice. Cel de-al doilea album al său, "You've Come a Long Way, Baby", a urmat mai târziu, în acelaşi an.

Artistul a primit discul de platină în SUA şi a lansat două hituri internaţionale - "The Rockafeller Skank" şi "Praise You". De asemenea, Cook a înregistrat mai multe albume de mixuri. În anul 2003, muzicianul şi soţia sa - cunoscuta prezentatoare tv britanică Zöe Ball - s-au despărţit pentru o scurtă perioadă, iar următorul album al artistului, "Palookaville", s-a dovedit a fi cel mai "relaxat" şi "mai sentimental" material al său de până acum.

Un album best of - "The Greatest Hits: Why Try Harder" a apărut în 2006. În muzica sa, artistul amestecă ritmuri house, acid, funk, hip-hop, electro şi techno.

Trupa Röyksopp, de origine norvegiană, este formată din Torbjørn Brundtland şi Svein Berge, care au început să lucreze împreună în această formulă în 1998, iar primul lor album, "Melody A.M.", a fost lansat în 2001. Cu un stil muzical clasat între electro şi synthpop, talentul acestui duo i-a transformat într-un nume foarte puternic pe piaţa muzicală de profil. Continuând pe aceeaşi linie, în 2005 lansează "The Understanding", album urmat de un LP cu piese interpretate live, "Röyksopp's Night Out", lansat în 2006. Cel mai recent album al norvegienilor, "Junior", a fost lansat la sfârşitul lui 2009.

The Mission aniversează, în 2010, 10 ani de activitate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici