Fecioara Maria şi testul de sarcină. IMAGINEA care stârneşte CONTROVERSE, promovată de o Biserică - FOTO

O imagine cu Fecioara Maria ţinând în mână un test de sarcină stârneşte nenumărate controverse, cu puţin timp înaintea Crăciunului.

Urmărește
16740 afișări
Imaginea articolului Fecioara Maria şi testul de sarcină. IMAGINEA care stârneşte CONTROVERSE, promovată de o Biserică - FOTO

Fecioara Maria şi testul de sarcină. IMAGINEA care stârneşte CONTROVERSE înaintea Crăciunului

O biserică din Noua Zeelandă a realizat o reclamă în care Fecioara Maria ţine în mână un test de sarcină şi pare şocată de rezultatul acestuia, scrie dailymail.co.uk.

Biserica "St. Matthews din Oraş" din Auckland a lansat o campanie publicitară festivă pentru a evita "sentimentalismul şi banalitatea" sărbătorilor.

"Este real. Crăciunul este real. Este vorba despre o sarcină reală, o mamă reală şi un copil real. Este vorba despre o nelinişte reală, curaj şi speranţă", a declarat Glynn Cardy, vicarul bisericii.

"În ciuda oricărei premoniţii, descoperirea Mariei a fost şocantă cu siguranţă. Maria era necăsătorită, tânără şi săracă. Sarcina i-ar fi schimbat viitorul", a spus vicarul.

"Intenţia instituţiei este de a evita banalitatea sărbătorilor, iar afişul vrea să determine oamenii din cadrul comunităţii să se gândească şi să comunice între ei. În acest an sperăm să reuşim acest lucru cu ajutorul unei imagini şi fără cuvinte. Vă încurajăm să fiţi generoşi cu cei care suferă, să daţi şi străinilor din ceea ce aveţi şi să fiţi preocupaţi de cei din jurul vostru", scrie în comunicatul postat pe site-ul oficial al bisericii.

Afişul care o înfăţişează pe Fecioara Maria cu testul de sarcină în mână va rămâne în faţa bisericii până la Crăciun.

Aceasta nu este pentru prima dată când biserica St Matthews stârneşte controverse cu o campanie promoţională. În anul 2009, unul dintre afişe îi arată pe Maria şi Iosif în pat, unul lângă celălalt, însoţiţi de mesajul "Bietul Iosif, e greu să urmezi după Dumnezeu".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici