Felicia Filip şi Cristian Mihăilescu, invitaţi speciali la Ora Pământului de la Sfântu Gheorghe

Soprana Felicia Filip şi regizorul Cristian Mihăilescu vor fi invitaţii speciali ai unei petreceri care va fi organizată, sâmbătă seară, în Parcul Central din Sfântu Gheorghe, la lumina torţelor, pentru a marca Ora Pământului. Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Asociaţia de Tineret ECOU, acesta organizează sâmbătă, de la ora 20.30, a şasea ediţie a programului internaţional Ora Pământului la Sfântu Gheorghe.

Urmărește
223 afișări
Imaginea articolului Felicia Filip şi Cristian Mihăilescu, invitaţi speciali la Ora Pământului de la Sfântu Gheorghe

Felicia Filip (Imagine: Cosmin Andrei/Mediafax Foto)

Astfel, tinerii membri ai asociaţiei vor ieşi în Parcul Central cu chitări şi caiete de cântece în limbile română, maghiară şi engleză, iar localnicii sunt aşteptaţi să participe la o serată de o oră, fără curent electric.

Conform sursei citate, anul acesta invitaţii speciali ai evenimentului sunt soprana Felicia Filip şi regizorul Cristian Mihăilescu.

"În primul rând, suntem susţinătorii acestei iniţiative încă de la prima ediţie pentru că, în acest moment în care mulţi dintre cetăţenii planetei au exacerbat termenul de «eu» vis-a-vis de «noi», trebuie să conştientizăm măcar o oră pe an că navigăm pe o navă intergalactică împreună. Nava aceasta trebuie alimentată, administrată şi înfrumuseţată cu sufletele şi cu grija noastră. Nu întâmplător venim la Sfântu Gheorghe, un oraş care dovedeşte prin curăţenia şi ordinea ce domnesc aici că ora pământului se multiplică în 24 de ore în fiecare zi din an. Sfântu Gheorghe este, poate, cel mai tânăr oraş, ca spirit, din ţară", a declarat regizorul Cristian Mihăilescu, citat în comunicat.

Evenimentul va avea sprijinul Unităţii Militare Vânători de Munte din Sfântu Gheorghe, care va pune la dispoziţie torţele pentru a lumina serata.

Potrivit sursei citate, Sfântu Gheorghe se află printre oraşele "din prima linie" în susţinerea evenimentului global.

În 2008, localnicii şi reprezentanţii unor instituţii din Sfântu Gheorghe au stins luminile şi au fost organizate "petreceri la lumina lumânării" în mai multe locuri publice din oraş.

Din 2009, oficialităţile au preluat ideea, iar Sfântu Gheorghe a fost printre primele zece oraşe din România participante la evenimentul Ora Pământului, iluminatul public din municipiu fiind întrerupt oficial, timp de o oră.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici