- Home
- Life-Inedit
- WASHINGTON, (18.12.2008, 17:23)
Felicitări cu texte ironice, inspirate din criza economică mondială
Un artist din statul american Iowa a decis să exploateze filonul actualei crize economice şi al celei din 1929, prin crearea de felicitări ilustrate care conţin texte ironice şi care se bucură de un mare succes în Statele Unite.
Urmărește
615 afișări
Felicitări cu texte ironice, inspirate din criza economică mondială
"Criză economică fericită şi La Mulţi Ani!", este mesajul scris pe una din felicitările create de Andrew Shaffer, care, până la începutul lunii octombrie, nu reuşea să îşi vândă operele de artă şi trăia la limita subzistenţei.
Tânărul artist, în vârstă de 30 de ani, locuind în Iowa, un stat din centrul Statelor Unite, a lansat în acest an o serie de felicitări, sub titlul "Criza din 29", combinând imaginile din această perioadă sumbră din istorie cu mesaje scrise debordând de umor negru, chiar provocatoare, în contextul unei crize economice mondiale.
Una dintre felicitări ilustrează o femeie care taie o bucată de pânză după un tipar şi anunţă cu mândrie "Ţi-am făcut un cadou". În interiorul felicitării, însă, este scris textul următor: "Regret, dar a trebuit să îl ard într-un tomberon, ca să mă încălzesc", iar puţin mai jos: "Criză mondială fericită şi La Mulţi Ani!".
Nu toată lumea a apreciat aceste glume, recunoaşte Shaffer: "Unii au considerat că eu râdeam de persoanele cele mai defavorizate".
"Dar atunci când s-a anunţat, în acel weekend, că un plan de salvare în valoare de 700 de miliarde de dolari a fost acordat de Washington pentru bănci şi că bogaţii de pe Wall Street erau cei care îşi pierdeau locurile de muncă, abia atunci a devenit acceptabil pentru toată lumea faptul că e în regulă să râzi de asta", a declarat Shaffer.
"Dar acum, nu mai este chiar atât de amuzant, pentru că americanii de rând sunt cei care îşi pierd slujbele", a continuat artistul.
În 2007, Andrew Shaffer inventase felicitările "Moş Crăciun - Darwin". "Întotdeauna mi s-a părut că Charles Darwin seamănă puţin cu Moş Crăciun", a explicat artistul de unde i-a venit ideea să realizeze aceste "felicitări de Crăciun pentru atei".
"Anul trecut, am desenat câteva cadouri sub braţul lui Darwin şi am început să vând aceste felicitări împreună cu celelalte de Crăciun", a povestit Shaffer. Felicitările "Moş Crăciun - Darwin" şi ilustrarea teoriei evoluţioniste - contestată în anumite cercuri din Statele Unite - au avut mare succes, vânzările acestora depăşind totalul tuturor celorlalte felicitări create până atunci de artist.
Shaffer şi-a spus în acel moment că există cu siguranţă o nişă pe această piaţă, care se adresează ateilor ce doresc să trimită felicitări ilustrate de Crăciun, dar care nu găsesc ceea ce doresc în comerţul tradiţional.
În acel moment el a lansat o întreagă serie de felicitări de nişă, printre care şi "felicitările gay", desenate în culorile curcubeului, simbolul comunităţii homosexualilor.
Maliţiosul artist susţine că nu a dorit să nu supere pe nimeni, nici să-i sperie pe copii, prin felicitarea lui ilustrată care declară: "Vestea bună este că Moş Crăciun există", dar "vestea proastă este că el a murit".
Shaffer a mărturisit că mulţi creştini tradiţionalişti i-au cumpărat "felicitările atee" pentru că le-au găsit amuzante.
În acest an, vânzările lucrărilor lui Shaffer au crescut de cinci ori faţă de 2007, anul în care el a început afacerea. Acestea sunt redactate, deocamdată, doar în limba engleză şi pot fi achiziţionate de pe site-ul www.orderofstnick.com.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe