Femeia care a rămas virgină până la 41 de ani: Am avut întâlniri cu peste 100 de bărbaţi

Publicat: 17 02. 2020, 20:53
Actualizat: 29 03. 2020, 20:58

Amanda McCracken a decis să rămână virgină până la vârsta de 41 de ani. Aceasta şi-a întâlnit alesul în 2018, însă cei doi au aşteptat 10 luni până să facă sex. Recent, Amanda a anunţat că este însărcinată în patru luni, relatează Daily Mirror.

În 2014, McCraken a anunţat că este virgină la o emisiune populară din SUA. Ea susţinea la vremea respectivă că este în aşteptarea bărbatului potrivit. 

Amanda l-a întâlnit pe Dave, un toboşar ce avea să-i devină soţ un an mai târziu. La 10 luni după ce s-au cunoscut, aceştia au consumat relaţia în timpul unei vacanţe romantice în Polinezia Franceză. 

După două luni, cei doi s-au căsătorit, iar Amanda a anunţat de curând pe reţele de socializare că va deveni mamă. 

Amanda a declarat că a ales să nu facă sex pâna la vârsta de 41 de ani deoarece primii ei doi parteneri au părăsit-o pentru alte femei. Ea a adăugat că a-şi păstra virginitatea a fost o formă de a păstra controlul asupra relaţiilor. 

Femeia a menţionat că a meritat aşteptarea de a face sex, dar nu în sensul în care s-ar gândi mulţi. A adăugat că pierderea virginităţii a fost o călătoie la sfârşitul căreia a găsit o relaţie iubitoare cu un partener alături de care şi-a întemeiat o familie.

Amanda a mai spus că până la vârsta de 40 de ani a avut întâlniri cu peste 100 de bărbaţi şi că a întreţinut relaţii „intime” cu 50 dintre aceştia, însă nu a făcut sex cu niciunul dintre ei.

McCraken a afirmat că alegerea ei nu a avut legătură cu religia sau cu dorinţa de a se căsători.