- Home
- Life-Inedit
- LONDRA, (12.01.2009, 12:24)
Femeile preferă reclamele în care se regăsesc ca vârstă, siluetă şi statut social
Femeile preferă conţinuturile publicitare în care se pot regăsi din punctul de vedere al vârstei, siluetei şi statutului social şi critică reclamele care prezintă modele excesiv de slabe sau foarte tinere, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii britanici, informează Media Guardian.
Urmărește
491 afișări
Femeile preferă reclamele în care se regăsesc ca vârstă, siluetă şi statut social (Imagine: Media Guardian)
Industria publicităţii se bazează pe conţinuturi care ilustrează femei înalte, foarte slabe şi în generale foarte tinere, lucru care a atras critici atât din partea feministelor, cât şi din partea asociaţiilor de sănătate. Însă, potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii britanici, acest tip de reclame nu doar că nu se bucură de popularitate în rândul femeilor, dar pot genera şi instabilitate financiară pentru companiile care le produc.
Studiul, care a fost caracterizat ca fiind primul ce are la bază un sondaj despre atitudinea consumatoarelor, afirmă că femeile reacţionează mai bine la reclamele în care protagonistele dezvăluie ceva din experienţa şi personalitatea lor. Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de 2.000 de femei din Marea Britanie, Statele Unite, China, India, Brazilia, Kenya şi Iordania
"Companiile nu pot pur şi simplu să prezinte nişte modele cu forme proeminente. În general, oamenii au o reacţie favorabilă faţă de brandurile care folosesc modele care reprezintă vârsta, silueta şi statutul social ale publicului ţintă. Nu este suficient să ilustrezi o singură componentă similară cu una a publicului ţintă. Oamenii vor să vadă ceva care să îi reprezinte în totalitate", a declarat Ben Barry, iniţiatorul studiului la Facultatea de Economie din cadrul Universităţii Cambridge.
O astfel de abordare a fost utilizată de mai multe branduri în ultimii ani, inclusiv de Dove, care a transformat utilizarea unor modele mai în vârstă şi cu o siluetă imperfectă într-o trăsătură de brand.
În alte sectoare, mai ales cel al modei şi produselor de lux, se practică încă publicitatea aspiraţională, care prezintă un model tânăr, cu o siluetă perfectă, în pofida numeroaselor campanii care au denunţat aceste conţinuturi publicitare ca fiind rasiste şi nesănătoase pentru psihicul femeilor obişnuite.
Pentru efectuarea studiului, Barry a rugat mai multe agenţii de publicitate să realizeze printuri pentru campanii de promovare a unor produse diverse, inclusiv bunuri de lux. Jumătate dintre aceste lucrări au fost realizate folosind modele tinere, cu vârste de 16 - 24 de ani, foarte slabe, în timp ce restul lucrărilor au utilizat modele de diferite vârste şi cu diferite tipuri de siluetă. Cercetările au arătat că, exceptând femeile sub vârsta de 25 de ani şi femeile asiatice, majoritatea repondentelor la sondaj au ales brandurile care au folosit modele de diverse vârste şi cu siluetă imperfectă.
Potrivit studiului, peste 50% dintre participantele la sondaj au ironizat modelele foarte tinere din reclamele la produsele de lux.
"Este clar că, pentru a profita de potenţialul economic al publicului, companiile au nevoie să reprezinte imaginea fizică a clienţilor lor. Dacă eşti o mare companie de modă şi intenţionezi să angajezi zece modele, ar fi mai bine ca ele să exprime diferite elemente din aspectul clienţilor tăi", a mai spus Barry.
Pe de altă parte, experţii în advertising nu se declară convinşi de acest studiu. "Acest tip de cercetare are nişte perspective interesante, însă există o diferenţă enormă între ceea ce spune o femeie şi ceea ce gândeşte ea atunci când este pe cale să achiziţioneze un produs", a declarat Paddy Barwise, profesor de marketing la London Business School.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe