Fenomen spectaculos pe malul Mării Negre: valurile au emis lumină

Publicat: 23 10. 2024, 07:22
Actualizat: 23 10. 2024, 07:24

Fenomenul a fost vizibil la Mamaia.

„Constanţa, Mamaia, 22 Octombrie. Fenomen de bioluminiscenţă în această seară”, a anunţat, pe Facebook, Meteoplus.

Bioluminiscenţa este un fenomen natural prin care anumite organisme vii emit lumină prin reacţii chimice din corpul lor.

Potrivit Meteoplus „această lumină rece este produsă de organisme vii (licurici, peşti abisali, ciuperci) sau de microorganisme, prin oxidarea unei substanţe proteice, secretată de acestea, numită luciferină cu ajutorul ATP-ului (adenozintrifosfatului sau trifosfatului de adenozină).”