- Home
- Life-Inedit
- MAMAIA, (24.08.2007, 10:20)
Festivalul Mamaia, deschis de Scufiţa Roşie şi Harap Alb
Festivalul Naţional de Muzică Uşoară Mamaia a debutat, joi seara, la Teatrul de Vară din staţiunea de pe litoral, prezentând primii concurenţi ai secţiunilor Interpretare şi Creaţie.

Festivalul Mamaia, deschis de Scufiţa Roşie şi Harap Alb
Ajuns la cea de-a 37-a ediţie, festivalul a arătat că şi-a conservat foarte bine ritmurile care l-au consacrat în anii ’70, prezentând şi de data aceasta piese care nu au nici o legătură cu tendinţele muzicale actuale.
La fel ca şi în anii trecuţi, festivalul a avut drept prezentatori nişte personaje care şi-au dat replici ridicole şi lipsite de orice haz. Scufiţa Roşie, Alba ca Zăpada şi Harap Alb au fost cei care au introdus în scenă concurenţii primei seri.
Dacă la secţiunea Interpretare, participanţii în competiţie au fost cântăreţi în mare parte necunoscuţi publicului, la proba de Creaţie au urcat pe scenă artişti precum Ovidiu Komornyic, Anca Sigartău sau trupele Edict şi Proconsul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
SUA fac presiuni asupra Ucrainei pentru a retrage rezoluţia ONU care cere retragerea forţelor ruse
Prima seară a festivalului Mamaia s-a încheiat cu un recital susţinut de Mihai Trăistariu şi invitaţii săi, printre care şi Paula Seling.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe