Festivalul Stufstock, încinge atmosfera la Vama Veche

Cea de-a cincea ediţie a festivalului Stufstock care ia startul joi, la ora 16.00, la Vama Veche, ar putea atrage peste 10.000 de spectatori pe durata celor patru zile de concerte.

Urmărește
4 afișări
Imaginea articolului Festivalul Stufstock, încinge atmosfera la Vama Veche

Festivalul Stufstock, încinge atmosfera la Vama Veche

Crescând odată cu cea de-a cincea ediţie la durata de patru zile, Stufstock debutează cu o serie de trei concerte gratuite, care vor avea loc la scena de la Şoni, fiind susţinute de trupele EVO, Tep Tzepi şi Mauser.

În total, anul acesta, la Stufstock vor concerta aproximativ 50 de trupe şi artişti, printre cele mai cunoscute numărându-se formaţiile americane The Dandy Wharhols şi Cradle of Filth, precum şi trupa britanică de punk-rock Toy Dolls. De asemenea, din participanţii la festival fac parte trupele Klimt 1918 (Italia), Defunkt (SUA), Tuba Project (SUA), Alex Harding (SUA), Alternosfera şi Prigon (Moldova), precum şi autohtonii The Amsterdams, Kumm, E.M.I.L., Oliver, Nişte Băieţi, Byron, The Mood, Travka, Silent Strike, Lucian Ban.

Biletele şi abonamentele au preţurile de 25 de lei pentru prima zi de festival, 30 de lei - ziua a doua, 50 de lei - ziua a treia, 20 de lei - ziua a patra, în vreme ce abonamentul valabil pe toată durata evenimentului are preţul de 80 de lei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici