Prima pagină » Life-Inedit » FILM AMUZANT: Ce se întâmplă cu un iPhone 5 lipit de asfalt? – VIDEO

FILM AMUZANT: Ce se întâmplă cu un iPhone 5 lipit de asfalt? – VIDEO

Mulţi îşi doresc enorm să deţină un iPhone 5, smartphone-ul fiind unul dintre cele mai râvnite obicte ale momentului. Dar ce se întâmplă atunci când îl vezi că stă pe asfalt?
FILM AMUZANT: Ce se întâmplă cu un iPhone 5 lipit de asfalt? - VIDEO
Florin Radu
24 sept. 2012, 13:44, Life-Inedit

În Olanda, iPhone 5 va fi pus în vânzare abia vineri. Totuşi, cei de la iPhone5.nl au obţinut unul şi s-au gândit deja să-l întrebuinţeze „cu folos”.

Au lipit smartphone-ul de asfalt într-unul dintre cele mai aglomerate cartiere din Amsterdam, Leidseplein, şi au pornit camera video, informează Daily Mail.

Rezultatele filmului au fost cele aşteptate: videoclipul realizat a stârnit amuzamentul.

Mulţi dintre trecători au încercat să ridice iPhone-ul de pe asfalt, doar ca să realizeze imediat că acesta este lipit. Unii s-au consolat repede cu ideea şi au zâmbit, dar alţii au fost mai insistenţi şi au încercat diverse metode de a-l ridica. Au fost stârnite chiar şi reacţii de furie, câţiva încercând să lovească telefonul cu picioarele.