Prima pagină » Life-Inedit » Jason Bateman, regizor şi protagonist în următorul film al actriţei Nicole Kidman

Jason Bateman, regizor şi protagonist în următorul film al actriţei Nicole Kidman

Actorul Jason Bateman va regiza şi va juca în noul film al actriţei australiene Nicole Kidman, care se va intitula "The Family Fang".
Jason Bateman, regizor şi protagonist în următorul film al actriţei Nicole Kidman

Jason Bateman, care s-a remarcat în comedia „The Horrible Bosses”, va regiza acest film pe baza romanului omonim scris de Kevin Wilson, informează contactmusic.com.

Filmul „The Family Fang” prezintă povestea a două familii de artişti care îşi obligă copiii să participe la o serie de competiţii bizare, informează site-ul cinematografic Deadline.com.

Aceasta va fi cea de-a doua incursiune a actorului Jason Bateman în universul regizoral. Filmul său de debut, „Bad Words”, a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto în luna septembrie.

Jason Bateman a devenit cunoscut în adolescenţă, în anii ’80, când a jucat în sitcomuri de succes, precum „Silver Spoons” şi „The Hogan Family”. La începutul anilor 2000 s-a remarcat cu rolul Michael Bluth în serialul „Arrested Development”, pentru care a câştigat numeroase premii, inclusiv un Glob de Aur. De atunci, Jason Bateman a făcut tranziţia spre cinematografie şi a jucat într-o serie de lungmetraje cu succes de casă, precum „The Kingdom”, Juno”, Hancock”, „Up in the Air”, „Paul”, „Horrible Bosses” şi „Identity Thief”.