Filmul "Hobbitul: O călătorie neaşteptată", în fruntea box office-ului românesc de weekend. Ce filme mai sunt în top - VIDEO

Filmul "Hobbitul: O călătorie neaşteptată", primul opus din noua trilogie regizată de Peter Jackson, a fost liderul box office-ului românesc de weekend, încă de la premieră, cu încasări de 1.876.803 lei şi 88.636 de spectatori, informează un comunicat al Asociaţiei Film România.

Urmărește
755 afișări
Imaginea articolului Filmul "Hobbitul: O călătorie neaşteptată", în fruntea box office-ului românesc de weekend. Ce filme mai sunt în top - VIDEO

Filmul "Hobbitul: O călătorie neaşteptată", în fruntea box office-ului românesc de weekend. Ce filme mai sunt în top - VIDEO (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Gnomi, vrăjitori, elfi, orci, dragoni şi alte creaturi fantastice din romanul lui J.R.R. Tolkien, aduse pe marele ecran de Peter Jackson, regizorul trilogiei de succes "Stăpânul inelelor", au ajutat această peliculă să obţină în primul weekend de proiecţii încasări de 84,8 milioane de dolari în box office-ul nord-american, fiind astfel unul dintre cele mai bune debuturi din istorie.

Pe locul al doilea în box office-ul românesc s-a clasat filmul "Anna Karenina", care a avut încasări de 248.577 de lei 13.515 spectatori. Adaptat după romanul lui Lev Tolstoi, de scenaristul Tom Stoppard, premiat cu Oscar pentru "Shakespeare îndrăgostit/ Shakespeare in Love", filmul marchează a treia colaborare a regizorului Joe Wright cu actriţa Keira Knightley, nominalizată la Oscar, precum şi cu producătorii Tim Bevan, Eric Fellner şi Paul Webster. Din echipă mai fac parte directorul de imagine Seamus McGarvey ("The Avengers"), scenografa nominalizată de trei ori la Oscar Sarah Greenwood ("Sherlock Holmes"), monteurul Melanie Ann Oliver ("Jane Eyre"), Ivana Primorac ("Hanna)" - machiaj şi coafuri, compozitorul laureat cu Oscar Dario Marianelli ("Atonement"), precum şi creatoarea de costume Jacqueline Durran ("Pride & Prejudice"), de două ori nominalizată la Oscar.

Pe locul al treilea s-a situat "Cinci eroi de legendă/ Rise of the Guardians", care a avut încasări de 145.715 lei şi 8.066 de spectatori. "Cinci eroi de legendă" este un film bazat pe cărţile pentru copii "The Guardians of Childhood", încă nepublicate, ale scriitorului William Joyce. Personajele principale sunt celebre în lumea copilăriei: North (Moş Crăciun), Bunnymund (iepuraşul de Paşti), Sandy (Omul de Nisip), Pitch, the Boogieman (Omul Negru, Bau-Bau) şi Tooth (Zâna Măseluţă).

Pe poziţia a patra se regăseşte liderul de weekend-ul trecut, "Mereu în offside", care a avut încasări de 141.848 de lei şi 7.579 de spectatori. George Dryer (Gerard Butler), un cunoscut fotbalist în tinereţe, acum aproape falit, s-a întors în orăşelul de provincie McLean, Virginia, ca să îşi îmbunătăţească relaţia cu fiul său de nouă ani, Lewis (Noah Lomax), pe care l-a văzut destul de rar de când s-a despărţit de mama acestuia, Stacie (Jessica Biel). Deşi a făcut nenumărate greşeli în trecut, George este dispus să facă compromisuri, de dragul copilului.

Pe poziţia a cincea se află "Atlasul norilor/ Cloud Atlas", film regizat de fraţii Wachowski, cu Halle Berry şi Tom Hanks în distribuţie. Filmul a avut încasări de 99.992 de lei şi 5.094 de spectatori.

În total, în weekend, cinematografele româneşti au avut încasări de 2.872.576 de lei şi 143.680 de spectatori.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici