Filosoful Mihai Şora, la aniversarea de 100 de ani – amintirea unui gest

Mihai Şora s-a născut la 7 noiembrie 1916, ca fiu de preot ortodox. A debutat în 1947, la Gallimard, cu volumul „Du dialogue intérieur”. Au urmat altele şi, pe repede-înainte, ajungem în anul 1990. Adică în România democraţiei originale. În primul guvern român post-revoluţionar, lui Mihai Şora i s-a propus portofoliul Învăţământului – a fost primul ministru al Învăţământului în guvernul condus de Petre Roman. Democraţia românească devenea, pe zi ce trece, tot mai originală, până când, în luna iunie a aceluiaşi 1990, a atins culmea originalităţii: Ion Iliescu, care era pe vremea aceea preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, secondat de Petre Roman – prim-ministru, a decis chemarea minerilor la Bucureşti pentru a-i risipi de „drogaţii”, pe „fasciştii”, pe „contrarevoluţionarii” şi pe „legionarii” care demonstrau în Piaţa Universităţii. Minerii, auzind aşa mare lucru, au venit val-vârtej să apere democraţia. Măcelul a durat cam trei zile.

Epilog: Ion Iliescu, mână în mână (la propriu) cu Petre Roman, a mulţumit minerilor pentru actele de barbarie medievală pe care le săvârşiseră, iar domnul Mihai Şora şi-a dat demisia din funcţia de ministru, şi-a luat servieta şi s-a retras pe teritoriul propriei sale bio-bibliografii ne-maculate. Unde este şi acum.

Nota bene: au mai fost miniştri ai cabinetului Roman care, urmare a mineriadei din 13-15 iunie 1990, şi-au anunţat demisia. Mihai Şora a fost, însă, singurul care şi-a dat-o.

"Desigur, Mihai Şora a străbătut un secol întreg:
a fost bun prieten cu Cioran şi cu Eliade,
s-a zbenguit pe străzile Parisului cu Ionesco,
a fost studentul lui Mircea Vulcănescu,
a pus de-o mămăligă în atelierul lui Brâncuşi,
a luat zece la cel mai teribil examen din timpul studenţiei lui bucureştene, la profesorul Nae Ionescu, – şi l-a luat fără ca profesorul Nae Ionescu să-i pună vreo întrebare: „Daţi-mi carnetul!“ a fost singura propoziţie rostită în ziua examinării;
a audiat cursurile lui Paul Valéry la Collège de France, ale lui Jean Wahl, Étienne Gilson, Jean Laporte, Jacques Chevalier şi ale altor gânditori remarcabili
a trăit sub ocupaţia nazistă în Franţa, unde se afla în perioada doctoratului, – şi unde, fără îndoială, ar fi rămas pentru tot restul vieţii dacă nu ar fi avut ideea de a reveni acasă, în 1948, după zece ani de absenţă, într-o excursie organizată de Frontul Naţional Român [nişte comunişti mai spilcuiţi, cu fluturi în cap şi idealuri „neîntinate“], – excursie în urma căreia a fost sechestrat şi obligat să rămână în România totalitară, din ordinul Anei Pauker", a scris pe pagina de Facebook, Luiza Palanciuc-Şora, soţia filosofului.