Fire de mătase produse de viermi în spaţiu, pe un satelit rusesc

Cercetătorii ruşi au obţinut fire de mătase de la un grup de viermi care a fost instalat la bordul unui satelit rusesc Foton-M, care a zburat recent în spaţiu, parte a unui program ştiinţific organizat de un institut din Moscova, informează rian.ru.

Urmărește
10 afișări
Imaginea articolului Fire de mătase produse de viermi în spaţiu, pe un satelit rusesc

Fire de mătase produse de viermi în spaţiu, pe un satelit rusesc

Experimentul a scos la iveală faptul că viermii sunt capabili să producă fire de mătase în condiţii de microgravitate, dar nu pot evolua în pupe, pentru că mătasea este înfăşurată în jurul unor beţe şi nu în jurul propriilor corpuri. Cercetătorii cred că viermii nu se pot transforma în pupe pentru că sunt dezorientaţi.

Cercetătorii spun că următorul experiment va implica trimiterea în spaţiu a unui grup de fluturi, pentru a vedea cum se adaptează insectele la condiţiile de microgravitate.

"Suntem interesaţi să vedem cum se hrănesc şi cum zboară fluturii în microgravitate", au spus cercetătorii.

Programul ştiinţific a fost organizat de Institutul de cercetări Biomedicale (IBMP) şi face parte din pregătirile pentru zborurile cu echipaj uman pe planeta Marte.

Alături de viermii de mătase au mai fost trimişi în spaţiu gerbili (şoareci cu ochii mari din zonele aride, utilizaţi ca animale de casă n.r.), tritoni şi gândaci.

Vehiculul spaţial Foton-M care a transportat în spaţiu animalele a aterizat cu bine, săptămâna trecută, în Kazahstan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici