Billy Mitchell e o legendă în lumea gaming-ului. A fost acolo în 1982, când a început era eSports, a obţinut primul scor perfect la Pac-Man, a fost primul care a depăşit pragul de 1 milion de puncte, a obţinut premiul de „Jucătorul secolului” şi deţine numeroase recorduri Guiness.
Însă, în aprilie 2018, cinci recorduri Guiness i-au fost retrase sub suspiciunea că au fost obţinute pe un emulator, nu pe versiunea hardware a jocurilor.
După un apel al lui Billy Mitchell şi după studierea probelor tehnice şi video dar şi după audierea unor martori oculari, Guiness Book a revenit asupra deciziei şi a reconfirmat recordurile obţinute.
„Am ajuns la concluzia că recordurile mondiale ale lui Billy Mitchell, care fuseseră aliminate din baza de date, trebuie recunoscute şi sunt foarte mulţumit de asta”, a spus reprezentatul Guiness Book.
„Din păcate, în 2018, am devenit subiectul unor false acuzaţii şi am scuturat din cap pentru că nu înţelegeam cum s-a întâmplat asta. (…) Mai vreau recorduri mondiale? Cred că e destul de greu să spui nu la aşa ceva, probabil că mai vreau. Dar mai mult decât orice vreau să mă întorc la treabă, să fiu ambasadorul jocului competitiv, să las o moştenire care să dăinuiască mult după ce nu voi mai fi. Asta e pasiunea mea şi asta vreau să fac”, a spus Billy Mitchell, recordperson Guiness.