Gandul
Turneul, la care va participa primul solist al trupei, David Lee Roth, va cuprinde aproximativ 50 de concerte şi va debuta în octombrie.
Acesta ar fi primul turneu din ultimii 20 de ani în care primul solist al trupei, David Lee Roth, ar cânta din nou cu Van Halen.
Turneul a fost iniţial programat pentru această vară, dar a fost anulat după ce, în martie, Eddie Van Halen a anunţat că se va interna într-o clinică de dezintoxicare. Olandezul, în vârstă de 52 de ani, s-a luptat mult timp cu alcoolismul şi a supravieţuit unui cancer la limbă.
Noua formulă îi va cuprinde pe Roth, Eddie şi Alex Van Halen şi pe fiul adolescent al lui Eddie, Wolfgang, la chitară bass.