Destiny Park, cel mai mare centru de Edutainment din România, sprijină Spitalul Grigore Alexandrescu în lupta contra COVID

Publicat: 25 06. 2020, 16:49
Actualizat: 25 06. 2020, 16:51

Parcul va conţine 43 de zone cu activităţi de Edutainment, în care copiii vor învăţa prin intermediul jocului. Destiny Park va fi un oraş în miniatură, construit special pentru copii, cu instituţii, cu economie şi bani proprii.

Ruxandra Iancu – medic pediatru şi Urania Cremene, specialist în Parenting şi creatoarea All About Parenting, sunt ambasadorii acestui proiect.

Din cauza pandemiei, lansarea proiectului a fost amânată până în 2021, iar până atunci Destiny Park sprijină cu 10% din veniturile de la parteneri în lupta contra COVID de la Spitalului de Urgenţă pentru copii „Grigore Alexandrescu”, cu teste RT-PCR şi echipamente de protecţie, în special măşti de protecţie şi halate de vizitator.

Iată ce spune ambasadorul Urania Cremene despre lansarea Destiny Park.

A întârziat, desigur, momentul lansării până când vom avea certitudinea că toţi copiii care vizitează Destiny Park sunt în deplină siguranţă. Deşi copiii nu sunt aproape niciodată afectaţi de virus, activitatea Destiny Park nu va începe decât în condiţii de risc zero pentru cei mici şi pentru părinţi.

Pe de altă parte, carantina prin care o lume întreagă a trecut ne-a dovedit, în mod surprinzător, cât de importante sunt proiectele de edutainment sau educational entertainment. În timp ce cunoştinţele teoretice au putut fi dobândite online, prin şcoala la distanţă, experienţa directă a învăţării prin joacă şi a colaborării cu alţi copii a lipsit enorm celor mici.

Este de aştept ca o parte din vechiul sistem de predare şi asimilare a teoriei să rămână şi după criză în spaţiul virtual, unde funcţionează foarte bine, în timp ce întâlnirile fizice dintre copii, inclusiv la şcoală, să fie utilizate pentru activităţi practice şi vocaţionale, cum sunt cele de edutainment.

În estimarea mea, cu alte cuvinte, segmentul de edutainment se va tripla la nivel mondial în anul post-pandemie, pentru că părinţii şi copiii sunt însetaţi de joacă în sens clasic. Destiny Park se va deschide în România într-un moment foarte favorabil din acest punct de vedere.

Lansarea depinde exclusiv de evoluţia pandemiei Covid. Ea va avea loc numai când cele mai stricte standarde de siguranţă vor putea fi garantate părinţilor care îşi lasă copiii în ”orăşelul” pe care chiar cei mici îl vor administra şi conduce.

Aşa cum am spus de la început, Destiny Park este un oraş construit pentru copii, care îşi propune să le ofere acestora o experienţă cât mai apropiată de viaţa reală a oamenilor mari.

Îl puteţi considera locul magic, creat de copii, unde aceştia pot fi pentru câteva ore aviatori, medici, prezentatori de televiziune, bancheri, piloţi, pompieri şi multe altele. Şi, foarte important, locul unde vocaţiile, talentele şi pasiunile celor mici sunt observate de specialişti în educaţie pentru a descoperi din timp care ar putea fi domeniile în care ei vor excela.