FOCUS: 1 septembrie – povestea din spatele unui cântec celebru - VIDEO

În mai şi iunie 1968, Franţa a fost zguduită de protestele anti-establishment declanşate de studenţi, proteste la care au aderat, curând, şi alte categorii socio-profesionale. În esenţă, protestele, de o amploare fără precedent, erau îndreptate împotriva oricărei forme de autoritate. Unul dintre cele mai folosite sloganuri ale acelor zile fierbinţi era „Este interzis să interzici!”

Pe fondul acelei atmosfere inflamate, când libertatea fusese dezbrăcată de haina sa conceptuală şi devenise, cum se spune, pipăibilă cu mâna, s-a înfiripat o poveste de dragoste. Protagonişti au fost Gabrielle Russier, o profesoară de literatură din Marsilia, în vârstă de 32 de ani şi unul dintre elevii săi, Christian Rossi, de 17 ani. Părinţii băiatului au prins de veste şi le-au pus în vedere celor doi să pună imediat capăt relaţiei. Ceea ce, fireşte, nu s-a întâmplat. Drept pentru care, părinţii elevului au sesizat autorităţile, iar acestea au făcut ce ştiu ele să facă: au dat-o în judecată pe profesoară. Presa vremii, majoritar aservită „puterii” din acea vreme a „primăverii franceze”, a legat-o pe Gabrielle Russier la stâlpul infamiei şi a batjocorit-o cu cele mai spurcate cuvinte ale limbii francize (şi sunt destule!).

Justiţia, oarbă, surdă, mută şi tută, a dat sentinţa: 12 luni de închisoare pentru corupere de minori. Parchetul a contestat decizia, considerând-o prea blândă. Gabrielle Russier a închis ea însăşi dosarul: a închis mai întâi uşa, apoi geamurile şi a dat drumul la gaz. Era 1 septembrie 1969.

Părinţii l-au internat pe Christian Rossi într-un stabiliment psihiatric. Când a fost externat, băiatul a fugit şi s-a ascuns la pastorul care acceptase să ţină slujba de înmormântare a Gabriellei. A stat acolo până când a devenit major, apoi a dat o declaraţie publicaţiei „Le Nouvel Observateur”, după care a dispărut definitiv.

„A fost o femeie, pe care a chemat-o Gabrielle Russier. Ne-am iubit, ea a fost condamnată la închisoare şi s-a sinucis. Iată cât de «simple» sunt lucrurile.”

În 1971, regizorul André Cayatte a făcut un film, cu Annie Girardot în rolul principal, pornind de la acest „fapt divers”. Muzica a semnat-o Charles Aznavour.