Prima pagină » Life-Inedit » Căsătorii la „Biserica lui Maradona” de ziua fostului fotbalist

Căsătorii la „Biserica lui Maradona” de ziua fostului fotbalist

Admiratori ai lui Diego Armando Maradona au celebrat, marţi, la Buenos Aires, împlinirea vârstei de 47 de ani de către fostul fotbalist argentinian, căsătorindu-se în mod simbolic şi având ca martor balonul rotund, informează AFP.
Căsătorii la
30 oct. 2007, 19:49, Life-Inedit

Aceste ceremonii insolite, organizate la 30 octombrie, au început în Argentina în 1998, odată cu înfiinţarea "Bisericii lui Maradona", o asociaţie cu 60.000 de membri din 54 de ţări.

Printre fanii lui Maradona veniţi să sărbătorească "anul 47 după Diego", două cupluri mexicane au călătorit până în capitala argentiniană pentru a-şi uni destinele în faţa unui preot care binecuvântează mariajul cu formula: "Omul să nu despartă niciodată ceea ce a unit zeul fotbalului".

"Împărătşim pasiunea pentru fotbal şi pentru zeul Maradona", a declarat Adrian Gonzalez, în vârstă de 25 de ani, unul dintre tinerii căsătoriţi, îmbrăcat într-un costum negru cu numărul 10 al idolului său.

Maradona nu a fost prezent, dar a transmis tinerilor căsătoriţi un scurt mesaj de salut în timpul ceremoniei desfăşurate în prezenţa a o sută de invitaţie.