Prima pagină » Life-Inedit » Formaţia Iron Maiden a ajuns la Bucureşti

Formaţia Iron Maiden a ajuns la Bucureşti

Formaţia Iron Maiden a ajuns la Bucureşti, duminică, avionul care i-a transportat pe membrii trupei aterizând pe aeroportul Băneasa în jurul orei locale 14.30.
Formaţia Iron Maiden a ajuns la Bucureşti
03 aug. 2008, 15:23, Life-Inedit

Membrii trupei şi anturajul lor au fost preluaţi de trei limuzine, fiind transportaţi la un hotel de cinci stele unde urmează să fie cazaţi înaintea concertului.

Formaţia Iron Maiden – formată din Steve Harris, Bruce Dickinson, Dave Murray, Adrian Smith, Janick Gers şi Nicko McBrain – va concerta la Bucureşti luni, pe Stadionul Cotroceni, începând cu orele 20.00.

Emag!c Entertainment, care estimează că la eveniment vor participa circa 25.000 de spectatori, anunţă că accesul în incinta stadionului se va face între orele 16.00 şi 20.00. Spectatorii care au bilete pentru Tribuna 2 vor avea acces de pe Calea 13 Septembrie (Hotel Marriott), iar cei care deţin tichete pentru Tribuna 1, Gazon A şi peluză, vor putea intra din Strada Doctor Lister. Posesorii de bilete în Gazon B sunt rugaţi să verifice pe bilet informaţiile despre calea de acces care trebuie urmată. Din cauza faptului că există doar două căi de acces, pentru a evita aglomeraţia, se recomandă spectatorilor să vină la stadion cât mai devreme.

De asemenea, organizatorii îi atenţionează pe spectatori că este interzis accesul la concert cu camere foto, video şi aparate de înregistrat audio, sticle, pahare, recipiente din plastic, mâncare, băutură, droguri, arme, obiecte contondente şi umbrele. În caz de vreme nefavorabilă, spectatorii sunt rugaţi să îşi aducă pelerinele de ploaie. În timpul concertului , mâncarea şi băutura vor putea fi achiziţionate doar pe bază de jetoane şi nu cu bani în numerar.